Eurostat: Aproape 60% dintre absolvenții de facultate din UE sunt femei

Adriana Stanca / 10.07.2017
Eurostat: Aproape 60% dintre absolvenții de facultate din UE sunt femei

Aproape 5 milioane de studenți din Uniunea Europeană au absolvit o facultate în anul 2015. Dintre aceștia, 58% sunt femei, iar 42%, bărbați, arată un raport recent publicat de Biroul European de Statistică – Eurostat.

În UE, patru din cinci absolvenți (80%) de studii universitare în domeniul Educației sunt femei. De asemenea, acest sex domină și sectorul Sănătate, unde 74% dintre absolvenți sunt femei.

În schimb, majoritatea celor care încheie studii superioare în Tehnologia Informației și Comunicării sunt bărbați: 81%. La fel se întâmplă și în sectorul Inginerie și construcții (73%).

educație
Sursa foto: Eurostat

La nivelul UE, cea mai mare proporție a absolvenților de facultate au studiat Afaceri, administrație și drept (24%). Acesta a fost cel mai popular sector în cele mai multe state membre UE, cu excepția Belgiei, Danemarcei, Suediei și Finlandei, unde domeniul favorit de studiu a fost Sănătatea.

De altfel, în Portugalia, cei mai mulți absolvenți de studii universitate s-au înregistrat în Inginerie și construcții. Unul din cinci absolvenți din Germania, Portugalia și Austria și-a primit și el diplomele în Inginerie și construcții.

Arta și Științele Umaniste au fost preferate mai degrabă în Marea Britanie și Italia, în timp ce Științele sociale și jurnalismul au fost domeniul de studiu al 16% dintre absolvenți.

Click pe imagine pentru a o mări.

absolvenți
Sursa foto: Eurostat

În România, 29,7% dintre absolvenții din anul 2015 au fost în domeniul Afacerilor, Administrației și Dreptului, 17% – Inginerie și construcții, iar 11% – Sănătate.

La polul opus, cei mai puțini tineri români au absolvit studii superioare în domeniul Agriculturii, silviculturii, pisciculturii și medicinei veterinare.

Citește și...