VOTUL ELECTRONIC. Ce șanse avem să votăm pe internet în România și care sunt principalele piedici sociale

Românii nu sunt pregătiți pentru introducerea votului electronic, numit și votul prin internet. Motivele sunt multiple, cele de bază sunt legate de nepriceperea românilor la  folosirea internetului, costurile mari de implementare ale sistemului. În plus, votul electronic este privit de sceptici ca fiind ușor de fraudat. Acestea sunt câteva dintre concluziile unui studiu realizat pe tema introducerii votului prin internet în România, realizat de Centrul pentru Studiul Democrației, un think tank ce funcționează în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării ale Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Cu toate acestea, spun realizatorii studiului, el va fi, mai devreme sau mai târziu, introdus și în România. Unele țări, precum Estonia sau Franța îl utilizează deja, deși există nemulțumiri legate de sistem.

În România, votul electronic este menționat adeseori ca soluție pentru probleme ale proceselor electorale din România accesul la vot mai ales pentru românii din străinătate, încrederea scăzută a alegătorilor în integritatea proceselor electorale, participarea scăzută la vot. De cele mai multe ori, aceste opinii nu sunt fundamentate pe cercetări solide, spun cercetătorii.

Studiul a fost realizat în urma luării în calcul a mai multor parametri: experiența altor state cu votul electronic, recomandările internaționale, problemele privind securitatea online și răspândirea utilizării internetului în România pentru operațiuni confidențiale și securizate.

STUDIU: Companiile din România plătesc taxe pentru carburanţi cu 4% mai mari decât media la nivel…

STUDIU: Peste 57% dintre români alocă între 100-300 de lei pentru a cumpăra rechizite şcolare

Problemele legate de procesele electorale

În România, procesele electorale de după 1990 s-au confruntat cu probleme de organizare de natură să știrbească încrederea cetățenilor în integritatea procesului, ceea ce a contribuit la scăderea încrederii în alte instituții fundamentale ale democrației precum Parlamentul, partidele politice sau Guvernul. Prezența la vot a scăzut constant, acest element ridicând adeseori discuții legate de legitimitatea celor aleși.

În prezent, problemele legate de procesele electorale sunt legate de accesul la procesul electoral în special pentru românii de peste hotare, dar și la nivel intern, lipsa de încredere a alegătorilor în procesele electorale, respectiv participare scăzută la vot.

Procedurile alternative de vot – cu precădere votul prin corespondență și votul electronic la distanță (prin internet) – sunt menționate adeseori ca soluții pentru toate cele trei categorii de probleme. De cele mai multe ori, aceste opinii nu sunt fundamentate pe cercetări solide, existând riscul să fie create așteptări prea mari de la aceste proceduri care să fie greu de atins odată cu punerea lor în practică.

La nivel global, metodele de vot utilizate ca alternativă la votul în secții sunt votul prin împuternicire (prin „proxy”), votul prin corespondență poștală și votul prin internet.

Condiții necesare pentru implementarea votului prin internet

Introducerea votului prin internet (votul electronic la distanță) a fost cerută de numeroase organizații ale românilor din străinătate, precum și unele formațiuni politice din țară.

Pentru această metodă de exercitare a votului este nevoie fără excepție de o conexiune la Internet și se presupune că rolul său este de a facilita votul de la distanță pentru cei care nu pot sau nu doresc să voteze în secții. Este nevoie, de asemenea, de o populație alfabetizată din punct de vedere electronic și digital, care are încredere în astfel de metode de vot și de un consens politic puternic pentru punerea sa în aplicare.

“Multe dintre condițiile necesare pentru implementarea votului prin internet sunt departe de a fi îndeplinite în România. Stadiul la care ne aflăm privind accesul la internet al populației sau nivelul scăzut de încredere în instituții și corectitudinea alegerilor nu lasă mult loc de optimism privind modul în care votul prin internet ar putea fi implementat în țară. Unul dintre puținele sondaje de opinie pe această temă ne arată că în noiembrie 2011 mai mult de 60% dintre alegătorii sondați erau împotriva votului prin internet. Doar 9% erau în favoarea implementarea votului prin internet pentru toți românii, indiferent dacă se aflau în țară sau în străinătate, iar 12% erau de acord cu implementarea sa doar pentru românii din străinătate. Aceste cifre ridică întrebarea dacă votul prin internet este cu adevărat un deziderat pentru publicul larg, nu doar pentru vectori politici sau activiști civici”, au declarat realizatorii studiului.

Utilizarea internetului în România este încă deficitară

Deși numărul românilor conectați la internet crește vertiginos, nivelul accesului la internet este în continuare unul dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană. Mai mult, numărul de români care se conectează frecvent la internet este cel mai mic din Uniunea Europeană.

Așa cum e de așteptat, tinerii și copiii sunt cei care folosesc internetul cel mai des, iar gradul de utilizare a internetului scade proporțional cu creșterea vârstei și în funcție de gradul de educație. În 2011, cea mai mare parte a utilizatorilor de internet erau tineri din mediul urban. Doar 15% dintre utilizatorii de internet care au peste 50 de ani provin din mediul rural.

În ce privește nivelul de educație, diferențele dintre cei care utilizează internetul și ceilalți cetățeni sunt și mai mari. Plecând de la datele din recensământul 2011, mai mult de 80% dintre cei cu studii superioare accesează internetul în mod frecvent, față de doar 39% dintre cei cu studii liceale și 20% dintre cei cu studii gimnaziale. Așadar rezultă că alegătorii care ar profita de votul prin internet sunt în special tinerii cu educație superioară din zonele urbane. Acest lucru ridică semne de întrebare în ceea ce privește utilitatea procedurii.

În plus, alegătorii cu acces la internet care au răspuns la un sondaj din 2015 au declarat intenții de vot semnificativ diferite față de cei care nu au internet. Astfel, partidele al căror electorat se regăsește în categoriile de cetățeni care nu folosesc internetul ar putea să nu fie interesate de implementarea votului prin internet.

Internetul, doar o sursă de divertisment pentru români

Chiar dacă românii utilizează internetul tot mai mult, activitățile principale sunt citirea știrilor online, folosirea rețelelor sociale, poșta electronică și jocurile online. Spre deosebire de alți cetățeni europeni, puțini dintre români folosesc internetul pentru cumpărături sau pentru online banking – doar 6% dintre utilizatori, proporția cea mai mică din Uniunea Europeană. Aceste cifre demonstrează un nivel scăzut de încredere în internet a utilizatorilor români.

Și autoritățile din Marea Britanie analizează posibilitatea implementării votului prin internet. Însă cunoștințele utilizatorilor și încrederea lor în internet sunt la polul opus față de România. 84% dintre gospodării au acces la internet și aproape trei sferturi dintre adulți declară că fac cumpărături online. De asemenea, 53% dintre adulți folosesc aplicațiile de internet banking. Singurul serviciu folosit în egală măsură și de români și de britanici este rețeaua socială Facebook.

Un alt aspect important în analiza fezabilității votului prin internet este capacitatea autorităților de a gestiona instrumente de guvernanță electronică. Acestea presupun folosirea internetului pentru plata impozitelor, solicitarea de documente de identitate, consultarea de informații publice sau programarea la controale publice obligatorii. Însă autoritățile române nu au dovedit că stăpânesc acest domeniu. Deși au fost investiți aproximativ 12 milioane de euro pentru un portal de E-guvernanță, acesta a devenit funcțional doar după ani de tergiversări.

Votul prin internet în alte democrații

Estonia a fost prima țară din lume care a introdus votul prin Internet la nivel național și a progresat foarte mult astăzi în această direcție, proporția voturilor exprimate astfel atingând chiar 30% la alegerile precedente. Sistemul de vot estonian a inspirat recomandarea Asociației M10 de implementare a votului prin internet în România. Însă procedura estoniană se bazează pe infrastructura de e-guvernanță, cea mai performantă infrastructură electronică națională din lume.

Franța a introdus votul prin internet în 2013, limitând însă utilizarea acestui sistem de vot pentru circumscripțiile francezilor din străinătate și pentru alegerile în care votul francezilor din străinătate nu are un impact asupra rezultatului final. Această situație este un compromis între dorința de a facilita votul francezilor din străinătate, însă fără a generaliza un sistem de vot care a stârnit controversă. Același raționament a determinat folosirea acestei soluții și în cadrul unor proiecte pilot din Portugalia și Statele Unite ale Americii pentru votul în străinătate.

Autoritatea electorală norvegiană a testat votul prin internet începând din 2005 până în 2013. În alegerile din 2011, 16% dintre alegătorii participanți la proiectul pilot au folosit votul prin internet, iar în 2013, 28% dintre alegătorii înscriși. În ambele cazuri, votul prin internet a reprezentat peste 70% din voturile exprimate în avans. Cu toate că rezultatele experimentării cu votul prin internet au fost în general pozitive, Ministerul guvernării locale și modernizării a anunțat în 2014 oprirea procesului. Motivul anunțat a fost lipsa unui consens politic și multiplele dispute ce riscau să afecteze încrederea electoratului în întregul sistem electoral. Cazul Norvegiei ne arată că, dincolo de aspectele tehnice ale votului prin internet, aspectul politic este primordial pentru modificarea legilor electorale.

Riscuri ale votului prin internet

Avantajele unui sistem eficient de votare sunt multiple: procesul votării nu ar mai necesita deplasarea la secția de votare, costurile ar fi reduse pentru că operațiunile electorale ar fi transferate online, ar avea acces la vot bolnavii netransportabili, persoanele în vârstă, cetățenii aflați în străinătate. Votul prin internet crește accesibilitatea și oferă fiecărui cetățean posibilitatea de a vota, reducând restricțiile de spațiu și timp pe care le presupune votul în secții. În cazul Estoniei, cu 14% dintre alegători cu reședință peste hotare, votul prin internet a reconectat diaspora cu țara de origine, deși doar un mic procent dintre cei aflați în străinătate folosește această procedură. Același argument se aplică și în alte state cu o diaspora mare.

Însă principalele inconveniente sunt lipsa de transparență și problemele de securitate ale votului și are ca efect secundar creșterea numărului de voturi nule. La fel ca în cazul votului prin corespondență, votul prin internet este expus riscului ca exprimarea votului să fie făcută sub constrângere. Iar un alegător care și-a pierdut votul nu poate fi despăgubit. Votul prin internet este vulnerabil la atacurile hackerilor pentru că trebuie să își păstreze caracterul secret pentru alte persoane decât alegătorul însă trebuie să fie exprimat într-o manieră care să permită observarea transparentă. Această combinație de cerințe face dificilă implementarea sigură a votului prin internet.

“Un alt argument este efectul pe care îl poate avea o campanie de mari dimensiuni împotriva întregului sistem de vot prin internet. În contextul în care atacurile de tip cibernetic au devenit un instrument de politică externă al Federației Ruse, fapt vizibil și cu ocazia alegerilor din noiembrie 2016 din SUA, adoptarea unui sistem de vot prin internet în România poate expune procesul electoral la pericole inexistente în cazul folosirii unui sistem clasic. O soluție împotriva atacurilor cibernetice poate fi dezvoltarea de platforme super-securizate, însă acest proces va însemna și costuri mai ridicate pentru implementarea votului prin internet, fără a avea garanția că un astfel de sistem ar fi imposibil de „spart”, mai precizează realizatorii studiului.

Autoritățile și vocile care susțin votul prin internet resping criticile subliniind faptul că, în primul rând, nu există nici o metodă de exprimare a votului complet izolată de posibilități de fraudă sau neregularități. În același timp, beneficiile actuale ale votului prin internet sunt chestionabile: prezența la vot nu a crescut în mod considerabil în Franța sau Norvegia.

Costurile potențiale ale votului prin internet

Alegerile prezidențiale românești din 2014 au costat 193.900.000 lei, echivalentul a 43.929.405 euro. Promotorii votului prin internet argumentează că acesta ar putea avea un cost redus. Cheltuielile cu achiziționarea, instalarea și testarea unui sistem s-ar amortiza cu timpul prin reducerea numărului de secții de votare, imprimarea buletinelor de vot, transportul lor, personalul electoral, etc. Un asemenea scenariu ar putea fi realist doar în cazul în care votul prin internet ar fi o alternativă care ar fi folosită de o mare parte a populației, în defavoarea votului în persoană. Însă, atât în cazul Estoniei, cât și al Franței, numărul celor care folosesc votul prin internet este relativ redus. Estonia a investit doar 1.000.000 de euro pentru implementarea votului prin internet în 2005. Această sumă reprezintă aproximativ 0,30 euro per alegător per alegeri.

În ce privește Franța, costurile pentru votul prin internet – disponibil doar pentru votul în străinătate – sunt relativ ridicate. Acestea reprezintă cam 20% din cheltuielile totale cu operațiunile electorale. În 2012 bugetul pentru votul prin internet reprezenta peste 3 milioane de euro. În această sumă erau prevăzute cheltuieli cu soluția tehnică, resursele umane folosite, definirea specificațiilor tehnice și de securitate, realizarea unui prototip pentru votul prin internet și realizarea unui test în condiții aproape de cele reale. În același buget doar 65.000 de euro fuseseră repartizați pentru votul prin corespondență.

Costul total al votului prin internet variază proporțional cu numărul alegătorilor din listele electorale. Însă prețul ridicat al softurilor securizate pentru vot se amortizează doar în cazul unor alegeri cu participare ridicată. Un alt raport al parlamentului francez arată că implementarea unui vot prin internet pentru o circumscripție cu treizeci de alegători potențiali poate fi de 400.000 de euro. Acest preț este problematic în special în cazul alegerilor parțiale derulate într-o singură circumscripție. Raportorii recomandau implementarea unui sistem permanent de vot prin internet care să poată fi activat la fiecare scrutin, pentru a reduce cheltuielile.

Dincolo de costurile pentru fiecare scrutin, experiența Norvegiei în testarea votului prin internet ne arată că și această operațiune este costisitoare. Proiectul prin care acest sistem de vot a fost pilotat în Norvegia între 2008 și 2012 a costat 25 de milioane de euro.

Soluții tehnice pentru votul prin internet

Votul prin internet este doar una dintre operațiunile la care are acces cetățeanul estonian prin intermediul platformei accesate cu ajutorul cărții de identitate electronice. Acest model ar putea fi opțiunea cea mai potrivită pentru România, spun specialiștii. Deși implementarea votului prin internet s-ar realiza într-un interval de timp mai lung decât la celelalte soluții, această opțiune permite dezvoltarea unui sistem și a unei expertize românești. Implementarea votului prin internet ar deveni una dintre fațadele electronizării administrației publice românești, însă această metodă de vot ar fi dependentă de procesul de transpunerea pe internet a serviciilor publice, care poate fi un proces de lungă durată. Dezavantajul principal al acestei opțiuni este costul foarte mare și timpul îndelungat necesar pentru implementarea votului prin internet. Sistemul estonian este o soluție pe termen lung sau foarte lung pentru România. Unii experți sugerează că acesta ar putea fi implementat în România peste 10-15 ani.

Avantajul principal al sistemului de vot folosit de Franța este că se poate implementa într-un timp relativ scurt chiar și în țări în care nu există o bună infrastructură de e-guvernanță. Din cauza riscurilor de securitate pe care le implică acest sistem de vot, în cazul României ar fi recomandabilă implementarea sa în primă fază (unul sau două scrutinuri) doar în cazul votului din străinătate în cazul alegerilor parlamentare. Această limitare ar permite izolarea votului din interiorul țării în cazul în care s-ar dovedi că votarea a fost afectată. Punerea în practică a sistemului ar trebui făcută doar ca vot în avans, pentru a putea permite alegătorilor să se prezinte la urne în cazul în care platforma de vot este atacată sau nu funcționează. Nu în ultimul rând, ar fi de dorit ca această variantă de implementare să fie aleasă doar în cazul în care există o dorință a electoratului pentru utilizarea votului prin internet indiferent de costuri și riscuri.

Recomandările cercetătorilor

Realizatorii studiului consideră că votul prin internet este sistemul de vot al viitorului și, într-o zi, se va ajunge la implementarea sa în România. Însă, spun aceștia, este important ca autoritățile să respecte o serie de pași înainte de implementarea votului prin internet, pentru a facilita acceptarea sistemului la nivelul întregii populații și pentru a reduce temerile privind defectele votului prin corespondență.

Specialiștii recomandă redactarea de către AEP unui raport tehnic analizând posibilitatea implementării votului prin internet și elaborarea de ipoteze pentru soluții tehnice și a unui necesar tehnic; organizarea unei consultări publice, derularea unei campanii de largă informare publică. Aceștia recomandă și achiziționarea de servicii tehnice prin licitații transparente, implementarea unui sistem software de tip sursa deschisă, care să permită monitorizarea în timp real și auditarea, dezvoltarea și consolidarea capacității tehnice a Autorității Electorale Permanente, pentru a putea gestiona votul prin internet în regim propriu. Nu în ultimul rând, specialiștii subliniază importanța inițierii unui program pilot de testare a votului prin internet cu ocazia unor alegeri parțiale, referendumuri locale sau alegeri de altă natură, respectiv, asumarea de către decidenții politici a unui calendar de implementare a votului prin internet.

Partidele politice și votul prin internet

Votul prin internet a pătruns în România cu ocazia referendumului din 2003, când Guvernul României l-a implementat pentru militarii și polițiștii aflați în misiuni internaționale. 1623 de soldați au votat folosind calculatoare puse la dispoziția lor de către Ministerul Apărării Naționale, printr-un sistem implicând un certificat digital și conexiune la o bază de date centralizată prin internet. Votul prin internet a fost folosit doar pentru această situație și autoritățile nu au fructificat această experiență în vreun fel.

Câteva formațiuni românești s-au declarat în favoarea votului prin internet, deși acesta are mai mulți susținători în rândul organizațiilor non guvernamentale decât în rândul partidelor politice. În 2007, cinci parlamentari PDL au introdus în 2007 un proiect de lege pentru a introduce votul prin internet. Proiectul a fost respins de Parlament în 2008, iar PDL nu a revenit cu un alt proiect. PMP a introdus în 2014 un proiect de lege privind folosirea votului prin internet, care prezenta doar puțin mai detaliat sistemul de vot, lăsând libertatea AEP să hotărască chestiuni tehnice importante, precum asigurarea securității și numărarea voturilor. Proiectul de lege a fost respins în 2014, dar a fost reintrodus de către parlamentarii PMP în 2015. M10 a propus introducerea unui sistem de vot asemănător cu cel folosit pentru plățile bancare, cu identificarea printr-un token. PNL s-a declarat în 2015 împotriva votului prin internet, pe care liderul său îl considera mai problematic decât votul prin corespondență. PSD, prin vocea Prim-Ministrului Victor Ponta, propunea votul prin internet în timpul negocierilor privind votul prin corespondență. Însă, deși aflat la guvernare și în fruntea majorității parlamentare, PSD nu a luat nici o măsură concretă în direcția adoptării votului prin internet.