În municipiul Sighetu Marmaţiei din Maramureş a fost montat chiar în centrul oraşului un monument inedit: un cui înalt de aproape doi metri care simbolizează locul simbolic “unde se agaţă harta în cui”.
“Un prieten din București, ori de câte ori vine la Sighet, îmi spune, mai în glumă, mai în serios, să-l duc să-și facă o fotografie cu cuiul în care este agățată harta, căci el asociază Sighetul cu locul în care se agață harta în cui. Pentru el și pentru sutele de mii de turiști ce ajung în zona străzii pietonale, am adus cuiul de la hartă, să poată să îl imortalizeze și să îl arate tuturor: Da, la Sighet este locul unde se agață harta în cui și toți pot să facă o fotografie cu acesta”, a declarat Horia Scubli, primarul municipiului.
Aşezat în partea de Nord a judeţului Maramureş, municipiul atrage anual peste 150.000 de turişti care vizitează fosta închisoare comunistă, “Memorialul Durerii” sau Cimitirul Săracilor. Inspirându-se după modelul oraşelor europene care au câte un simbol ce nu are nimic de-a face cu istoria oraşului, edilul a decis, împreună cu un grup de prieteni, să aşeze un cui în centrul oraşului.
„De exemplu, oraşul Bruxelles îl are pe Manneken Pis şi a construit o adevărată legendă în jurul lui. Nu are nimic de-a face cu istoria oraşului dar este foarte căutat de turişti. Cuiul nu se vrea un monument, se vrea un fel de simbol, un loc unde cei peste 150.000 de turişti care vizitează anual oraşul să facă fotografii pe care să le arate celor de acasă”, a mai spus Scubli.
Proiectarea, construirea dar şi ampalsarea monumentului nu au costat nimic, deoarece costurile au fost suportate de către cei implicaţi în proiect.
„Nu au ştiut foarte mulţi despre acest proiect. Un prieten arhitect mi-a făcut schiţa cu care m-am dus la un alt prieten, mecanic auto, care a sudat o bucată de ţeavă şi apoi un altul, care face monumente funerare, a făcut soclul. Totul a durat cam două săptămâni”, a explicat edilul.
Acesta spune că cel mai probabil nu va fi o dezvelire oficială, dar că a primit numeroase reacţii pozitive de la cei care au văzut noul simbol al oraşului.