Doi schiori au fost salvaţi la limită după ce s-au rătăcit în masivul Vâlcan

Anca Miklos / 23.01.2017
Doi schiori au fost salvaţi la limită după ce s-au rătăcit în masivul Vâlcan

În cursul nopții de 22-23 ianuarie 2017, jandarmii montani și salvamontiștii hunedoreni au intervenit în căutarea a doi tineri care se rătăciseră în zona Negrele, din munții Vâlcan.

Cei doi tineri plecaseră în cursul zilei de 22 ianuarie 2017, din stațiunea Straja cu schiurile de tură pe traseele din munții Vâlcan. În jurul orei 00.40, cei doi au solicitat sprijin la numărul de urgență 112, pentru că s-au rătăcit, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile (ceață densă și temperaturi scăzute), precum și a întunericului.

În căutarea tinerilor au pornit patru jandarmi montani și doi salvamontiști. De asemenea, un alt echipaj s-a deplasat într-o zonă în care era posibil să coboare persoanele căutate.

“Jandarmii montani și salvamontiștii au ținut permanent legătura telefonic cu cei doi pentru a-i coordona în afara zonei cu ceață densă. Pentru a ajunge într-un timp cât mai scurt la cei aflați în dificultate, jandarmii montani au folosit pentru o parte din traseu UTV-ul echipat cu șenile (autovehicul cu șase locuri), iar salvamontiștii un ATV, de asemenea cu șenile”,  se arată într-un comunicat transmis presei de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Hunedoara.

În jurul orei 4.00, echipa de căutare a identificat în întuneric lumina de la lanterna celor căutați, într-o zona împădurită, abruptă și greu accesibilă, între Valea Brăiței și Negrele Mici. După mai bine de două ore de eforturi, la ora 06.45, jandarmii montani și salvamontiștii au ajuns la cei doi tineri. Aceștia erau uzi, epuizați și deshidratați.

Jandarmii montani și salvamontiștii i-au condus la baza muntelui, unuia dintre ei fiindu-i cărate schiurile, deoarece era foarte epuizat.Cei doi tineri, cu vârste de 28 și respectiv 36 ani, domiciliați în orașul Uricani, au fost preluați de un echipaj al Ambulanței, în jurul orei 7.50 și conduși la spitalul din Lupeni, pentru investigații suplimentare, deoarece erau epuizați.

Acțiunea de căutare s-a desfășurat pe timp de noapte și a durat peste 6 ore, echipa mixtă de salvarea având de înfruntat întunericul, zăpada afânată și temperaturi scăzute.

Citește și...