Viscolul revine în zona de sud a țării, iar vremea va fi geroasă până la sfârșitul săptămânii. Meteorologii au emis, joi dimineaţă, o atenţionare cod galben de viscol, valabilă câteva ore, pentru judeţele Constanţa şi Tulcea, unde vântul va atinge la rafală 55 de kilometri pe oră. De asemenea, rămâne în vigoare şi o informare a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) potrivit căreia vremea va fi geroasă până la sfârşitul săptămânii, temperaturile minime vor fi între -20 şi -10 grade, în sud-estul ţării şi la munte va continua să bată vântul, scrie News.ro.
Două drumuri naţionale din judeţele Călăraşi şi Giurgiu, DN3 şi DN5B, sunt încă închise, joi dimineaţă, la aproape două zile după ce traficul pe acestea a fost oprit din cauza viscolului. De asemenea, Autostrada A2 este deschisă în întregime, însă între Drajna şi Feteşti, şoferii merg în coloană cu antemergător de la Poliţia Rutieră şi utilaje de deszăpezire.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, joi dimineaţă, la ora transmiterii acestei ştiri, traficul pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa se desfăşoară pe ambele sensuri, însă pe tronsonul kilometric 105 – 144 (între Drajna şi Feteşti) se circulă controlat, în coloană, autovehiculele fiind însoţite de utilaje de deszăpezire şi de echipaje de poliţie.
Din cauza vântului care spulberă zăpada pe carosabil, rămân închise două tronsoane de drumuri naţionale:
DN3 LEHLIU-GARĂ – CĂLĂRAŞI (în judeţul Călăraşi);
DN5B GIURGIU – GHIMPAŢI (în judeţul Giurgiu).
Pe DN3, în judeţul Constanţa, între Cobadin şi Ostrov, există restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
De asemenea, în judeţele Giurgiu şi Călăraşi, pe DN41 Daia – Olteniţa, există restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
Atenţionarea cod galben de viscol emisă de ANM joi dimineaţă este în vigoare până la ora 8.00.
Potrivit acesteia, în judeţele Constanţa şi Tulcea vântul ca avea intensificări care la rafală vor depăşi 55 de kilometri pe oră şi va spulbera zăpada.
Rămâne în vigoare şi o informare emisă miercuri de către ANM. Până la sfârşitul săptămânii, vremea va fi deosebit de rece, geroasă, înregistrându-se temperaturi minime cuprinse între -20 şi -10 grade, iar maximele diurne vor fi preponderent negative.
Vremea va deveni geroasă până la sfârşitul săptămânii, temperaturile minime vor fi între -20 şi -10 grade, în sud-estul ţării şi la munte va continua să bată vântul, iar în unele zone va depăşi la rafală 60 de kilometri pe oră şi va spulbera zăpada, potrivit unei informări a Administaţiei Naţionale de Meteorologie.