A fost majorat stimulentul de inserţie pentru părinţii care revin la muncă înainte de terminarea concediului maternal

vocea.biz / 18.01.2017
A fost majorat stimulentul de inserţie pentru părinţii care revin la muncă înainte de terminarea concediului maternal

Guvernul a decis să majoreze la 650 de lei cuantumul stimulentului de inserţie acordat persoanelor care se întorc la muncă înainte de încheierea concediului de creştere a copilului, care durează doi ani. Până acum, stimulentul de inserţie era de 531 de lei, relatează News.ro.

”Măsura urmează a fi aplicată începând cu drepturile lunii aprilie 2017”, precizează Guvernul.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, pe 30 martie, în calitate de for decizional, legea prin care indemnizaţia de creştere a copilului va fi de 85% din veniturile părintelui şi se va acorda pentru o perioadă de doi ani, fără niciun plafon, proiectul fiind adoptat în forma trimisă de la Comisia de muncă.

Legea adoptată atunci prevedea şi că persoanele care, în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului, obţin venituri supuse impozitului au dreptul la un stimulent de inserţie în cuantum lunar de 50% din indemnizaţia minim garantată. Altfel spus, părinţii care au optat pentru o revenire mai rapidă în câmpul muncii au primit lunar un stimulent de inserţie în cuantum de 50% din indemnizaţia minimă aferentă concediului, adică 531,25 lei.

 

(News.ro)

Citește și...