Bucureștenii, sfătuiți să rămână acasă. Diseară, cod galben de ger, în weekend ploaie cu gheaţă – FOTO

vocea.biz / 11.01.2017
Bucureștenii, sfătuiți să rămână acasă. Diseară, cod galben de ger, în weekend ploaie cu gheaţă – FOTO

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, avertizează că miercuri seara va fi cod galben de ger în Capitală, iar în weekend va fi ploaie cu gheaţă. Edilul Capitalei i-a sfătuit pe bucureşteni să rămână acasă dacă nu trebuie să ajungă la serviciu sau nu au vreo urgenţă medicală.

Firea susține că ”intervenţia autorităţilor este în forţă” în Capitală pentru deszăpezire și că niciun cartier nu este izolat. Totodată, ea a declarat că mijloacele de transport în comun au fost suplimentate şi se circulă în condiţii de iarnă şi că nu au fost avarii în reţeaua de termoficare, dar că în Sectorul 2 se furnizează agent termic la presiune redusă, transmite News.ro.

”Nu există niciun cartier izolat, avem 770 de autobuze în trafic, 250 de tramvaie şi 170 troleibuze. Ele circulă în condiţii de iarnă, dar sunt în staţii. Rugămintea mea este ca bucureştenii care nu trebuie să ajungă la serviciu sau la o urgenţă medicală să rămână acasă, pentru că va ninge până la prânz”, a afirmat primarul Capitalei, într-o intervenţie la Romania TV.

Gabriela Firea a susţinut că ”intervenţia autorităţilor este în forţă”, dar că, ”din cauza faptului că ninge în continuare, stratul se depune şi dacă sunt mai puţine maşini personale, intervenţia este mai eficientă”.

Firea a ţinut să sublinieze că ”decizia de neîncepere a cursurilor în şcoli a fost una corectă, înţeleaptă”.

”În această noapte nu am avut avarii la RADET dar suntem în dispecerat cu toate instituţiile din subordinea primăriei. Sunt anumite zone ale Capitalei care primesc agent termic la o presiune mai mică din cauza faptul că a fost şi va fi în continuare ger afară, iar reţeaua de termoficare în Capitală este una îmbătrânită, de aproape 50 de ani”, a mai spus primarul general, precizând că locuitorii Sectorului 2 primesc agent termic la o presiune mai mică.

Gabriela Firea a atras atenţia că diseară va fi din nou cod galben de ger în Capitală, iar pentru weekend prognoza este de ploaie cu gheaţă, ceea ce va produce polei.

Citește și...