Proteste împotriva Avocatului Poporului Victor Ciorbea anunţate pe Facebook

Bogdan Buburuz / 09.01.2017
Proteste împotriva Avocatului Poporului Victor Ciorbea anunţate pe Facebook

O serie de proteste împotriva Avocatului Poporului Victor Ciorbea sunt anunţate în mai multe oraşe din România. Manifestaţiile vin ca o reacţie la sesizarea depusă de Ciobrea la CCR cu privire la articolul 2 din Legea 90/2001.

Protestele cele mai ample sunt anunţate la Bucureşti şi Cluj, unde, până luni, şi-au anunţat prezenţa câteva sute de persoane.

“E revoltator si inadmisibil simplu fapt ca am ajuns sa “discutam” despre posibilitatea ca intr-o tara europeana, o persoana condamnata penal sa poata ocupa cele mai importante functii de conducere ale statului. Integritatea nu e negociabila, iar respectarea legii 90 cu atat mai putin. Sa fie clar pentru toata clasa politica: Societatea civila nu va accepta erodarea respectului fata de lege si atacuri la adresa statului de drept”, se arată în descrierea protestului de la Cluj.

“Din momentul în care a fost investit în funcție, Victor Ciorbea i-a apărat, rând pe rând, pe Oprescu, Adamescu, Dragnea și alți corupți, uitând de abuzurile îndreptate împotriva unor simpli cetățeni”, se arată în descrierea protestului de la Bucureşti.

Proteste au fost anunţate şi în Craiova şi Oradea.

În mediul online a fost creată o petiţie prin care se cere demisia lui Victor Ciorbea, petiţie care a strâns peste 130.000 de semnături.

Citește și...