Trei misiuni cu elicopterele SMURD, din cauza drumurilor greu practicabile

Diana Dorner / 08.01.2017
Trei misiuni cu elicopterele SMURD, din cauza drumurilor greu practicabile

Piloţii din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI împreună cu echipaje aeromedicale SMURD au efectuat trei misiuni, două în judeţul Dolj – pentru transportarea la spital a unei femei însărcinate şi a unui copil – şi una în judeţul Bihor, potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Interne. 

Elicopterul SMURD de la Craiova a zburat în localitatea Covei din judeţul Dolj pentru a prelua o gravidă care acuza dureri abdominale şi a transportat-o la Spitalul Judeţean Craiova.

Acelaşi elicopter a preluat apoi un copil cu vârsta de sub un an, din localitatea doljeană Caraula. Copilul avea o stare febrilă şi a fost transportat, împreună cu mama sa, tot la Spitalul Judeţean din Craiova, mai arată reprezentanţii MAI.

A treia misiune a fost efectuată de elicopterul SMURD de la Arad pentru transportarea unei femei în vârstă de 63 de ani din localitatea Lacea, judeţul Bihor, la Spitalul Judeţean Oradea.

Femeia a fost găsită de rude inconştientă şi hipotermică, precizează MAI.

Cele trei misiuni au fost efectuate cu elicoptere ale MAI din cauza drumurilor greu practicabile din zonele în care s-a intervenit.

Piloţii Ministerului Afacerilor Interne şi personalul SMURD au la dispoziţie pentru executarea misiunilor 14 elicoptere şi un avion medicalizat, menţionează MAI.

Citește și...