Doi bărbaţi, unul inconştient şi altul cu hemoragie gravă, duşi cu şenilata la ambulanţe

vocea.biz / 08.01.2017
Doi bărbaţi, unul inconştient şi altul cu hemoragie gravă, duşi cu şenilata la ambulanţe

Doi bolnavi din judeţul Galaţi, unul care era inconştient şi altul care avea o hemoragie gravă, au fost duşi, duminică, de către echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) cu şenilata până la ambulanţele care nu au putut ajunge la ei din cauza drumurilor acoperite cu zăpadă, informează News.ro.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea, a declarat că, duminică, s-au înregistrat două cazuri medicale deosebite, la care s-a intervenit cu şenilata.

Într-un caz a fost vorba despre un bărbat de 59 de ani, din comuna Buciumeni, care era căzut în zăpadă şi inconştient. În cel de-al doilea caz s-a intervenit pentru salvarea unui bărbat de 43 de ani din comuna Schela, care avea o hemoragie gravă.

Cei doi urmează să fie preluaţi de ambulanţe pentru a fi transportaţi la spital.

În ultimele ore, autorităţile din judeţul Galaţi au mai avut 11 intervenţii pentru salvarea unor persoane cu probleme medicale la care s-a ajuns foarte greu din cauza drumurilor acoperite de zăpadă.

Citește și...