Cad primele capete. Se cere demiterea directorului general al CNAIR și a prefectului de Giurgiu

vocea.biz / 07.01.2017
Cad primele capete. Se cere demiterea directorului general al CNAIR și a prefectului de Giurgiu

Șeful CNAIR, Cătălin Homor, și prefectul județului Giurgiu, Zorinel Niculcea, sunt primele capete care cad pentru modul deficitar în care au fost gestionate acțiunile de deszăpezire după ce ninsorile și viscolul au pus stăpânire pe România.

Premierul Sorin Grindeanu i-a cerut sâmbătă ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să ia măsurile legale pentru demiterea directorului Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cătălin Homor. Pretextul ar fi “modului deficitar” în care au fost coordonate acţiunile de deszăpezire la nivel naţional, informează News.ro. Mai precis, premierul este nemulțumit de modul în care au fost făcute stocurile de materiale antiderapante.

Premierul a cerut ministrului Transporturilor să trimită Corpul de control la CNAIR pentru a verifica modul în care au fost organizate acţiunile de deszăpezire şi au fost formate stocurile de materiale anti-derapante.

”I-am cerut ministrului Cuc să ia toate măsurile legale pentru a-l demite pe directorul CNAIR şi să trimită acolo corpul de control”, a declarat Grindeanu, la ieşirea de la Ministerul Transporturilor.

Directorul general al CNAIR, Cătălin Homor, a fost numit în această funcţie la finalul anului 2015, după ce anterior a fost director general al Metrorex.

Premierul s-a arătat dezamăgit de modul în care au fost făcute stocurile de materiale antiderapante.

“Am văzut o problemă legată de stocurile de materiale. De exemplu, de ce avem multe stocuri de sare, dar nu de nisip?”, a spus Grindeanu.

Premierul Sorin Grindeanu a efectuat sâmbătă o vizită la Ministerul Transporturilor, alături de ministrul de Interne, Carmen Dan, unde a discutat cu reprezentanţii instituţiei pe tema operaţiunilor de deszăpezire.

Prefectul de Giurgiu a fost de negăsit

Pe de altă parte, ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, sâmbătă, că îi cere premierului Sorin Grindeanu să îl demită pe prefectul judeţului Giurgiu, Zorinel Niculcea, după ce, în urmă cu două zile, l-a căutat la telefon timp de trei ore şi acesta “a fost de negăsit”, informează News.ro.

“Această situaţie a fost un test pentru toată lumea, pentru toţi cei care au avut competenţe în gestionare. Acum două nopţi l-am căutat vreo trei ore pe prefectul de la Giurgiu. O să îl rog pe domnul ministru să dispună încetarea exercitării pentru prefectul de la Girgiu”, a spus Carmen Dan, după o vizită de lucru la Ministerul Transporturilor.

Ea a afirmat că e “e nepermis să fii de negăsit” în momente de criză, mai ales că în judeţul Giurgiu există şi vamă.

Zorinel Niculcea a fost numit în funcţia de prefect al judeţului Giurgiu în aprilie 2016. Anterior, el a fost în două rânduri prefect de Teleorman, susţinut de PNL.

Citește și...