România va participa la misiunile Frontex din Marea Egee. Nava MAI 1102 va fi implicată în operațiunile de patrulare, cercetare, căutare și salvare, alături de ale nave al țărilor din UE.
România va participa la Operaţiunea Comună „EPN POSEIDON SEA”, organizată de Agenția Europeană FRONTEX în Marea Egee. Nava MAI 1102 a Poliţiei de Frontieră Române va fi detașată timp de patru luni, în perioada ianuarie-aprilie, la frontiera maritimă a Greciei.
“În perioada ianuarie-aprilie 2017, la frontierele maritime ale Greciei se va desfăşura misiunea „EPN POSEIDON SEA”, organizată sub egida FRONTEX, în cadrul proiectului Reţeaua Europeană de Patrulare (EPN), acţiune la care va participa şi Poliţia de Frontieră Română, conform angajamentelor asumate de România ca stat membru, prin detaşarea navei maritime de patrulare şi intervenţie MAI 1102– proiect P-157 din cadrul Gărzii de Coast,” se arată într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.
La bordul navei care a pornit către Grecia în prima zi a anului 2017, se află un echipaj format din 23 de polițiști de frontieră care vor efectua misiuni individuale de patrulare, cercetare, căutare și salvare.
În cadrul aceleiaşi operaţiuni comune, Poliţia de Frontieră va detaşa în cadrul Centrului Internaţional de Coordonare din Atena doi ofiţeri de legătură, care vor menţine permanent comunicarea între nava maritimă detaşată de Poliția de Frontieră Română pe teritoriul Greciei şi Centrul Operaţional de Coordonare al I.G.P.F, precum şi între nava maritimă şi reprezentanţii Sectorului Operaţiuni Maritime din cadrul Agenţiei FRONTEX.
Potrivit previziunilor ONU, Comisariatul pentru Refugiați se așteaptă ca în primele luni ale anului Grecia să se confrunte cu un număr mai mare de refugiați. Potrivit documentului, în 2016, 347.000 de migranți și refugiația au ajuns în Europa. Dintre aceștia, peste 171.000 au fost primiți în Grecia.