Studiu: Somnolența și comportamentul antisocial la elevi ar putea influența conduita lor infracțională ca adulți

vocea.biz / 26.02.2017
Studiu: Somnolența și comportamentul antisocial la elevi ar putea influența conduita lor infracțională ca adulți

Adolescenții care sunt somnoroși în mijlocul zilei sunt mai predispuși în a comite fapte antisociale: să mintă, să-și înșele partenerul, să fure sau să se încaiere, potrivit cercetătorilor. Un recent studiu arată că aceeași adolescenți  sunt de 4,5 ori mai predispuși să comită infracțiuni grave când vor deveni adulți, potrivit PsychCentral.com.

„Este primul studiu, din câte știm, care arată că senzația de somnolență din timpul zilei în adolescență este asociată cu un comportament infracțional al individului 14 ani mai târziu”, a declarat Adrian Raine, profesor de Criminologie, Psihiatrie și Psihologie la Universitatea din Pennsylvania.

Acesta, alături de Peter Venables – un reputat profesor de psihologie de la Universitatea York, Marea Britanie – au publicat studiul în Jurnalul de Psihologie și Psihiatrie Pediatrică.

Profesorul Raine a strâns datele pe parcursul a 39 de ani de carieră, începând cu teza sa de doctorat coordonată de Peter Venables, însă până acum nu le corelase. Recent, Raine a descoperit studii care fac legătura dintre somn și comportamentul copiilor, apoi și-a analizat propriile însemnări pentru a vedea dacă există o asociere între somn și comportamentul infracțional la adulți.

„Bună parte din cercetare se concentra pe problemele legate de somn, iar pentru studiul nostru am măsurat, pur și simplu, cât de somnoros este un copil pe parcursul zilei”, a declarat Raine.

Profesorul a evaluat 101 de adolescență în vârstă de 15 ani de la trei școlin gimnaziale din nordul Marii Britanii. La începutul și la sfârșitul fiecărui curs de laborator, care se desfășura între orele 13.00 și 15:00, el i-a rugat pe elevi să își măsoare gradul de somnolență pe scara de la 1 (alert) la 7 (somnoros). De asemenea, acesta le-a măsurat activitatea cerebrală și nivelul de răspuns la stimuli audio, pentru a le măsura atenția.

Următorul pas a fost să strângă date despre comportamentul antisocial al elevilor, fie direct de la cei în cauză, fie de la profesorii lor, care au lucrat cu elevii în ultimii patru ani.

Peste ani, profesorul Raine a căutat numele elevilor respectivi în baza de date a Poliției din Londra, excluzând delictele minore și căutând doar condamnări pentru fapte comise cu violență și infracțiuni privind proprietatea. Rezultatele – un procent de 17 la sută din participanții la studiu cu anui în urmă au comis o infracțiune până la vârsta de 29 de ani.

Aceste date au fost apoi corelate cu statutul socio-profesional al participanților. „Există o legătuiră între faptul că proveneau dintr-o clasă socială inferioară, comportamentul antisocial la o vârstă fragedă, faptul că erau somnoroși în timpul zilei, lucru care s-a tradus apoi într-o atenție scăzută și o activitatea cerebrală disfuncțională, iar apoi, 14 ani mai târziu au ajuns să comită infracțiuni? Răspunsul este da. Gândiți-vă la un parcurs de la A la B, de la B la C și de la C la D, la o înlănțuire”, a declarat profesorul.

„Somnolența din timpul zilei este asociată cu o atenție scăzut, ceea ce la rândul ei crează o disfuncționalitate cerebrală. Cu cât ai o slabă funcționalitate a creierului, cu atât ești mai predispus să comiți infracțiuni”, conchide profesorul Adrian Raine.

Desigur, somnolența în sine nu îi face pe adolescenți să devină antisociali, spun cercetătorii. Mulți copii cu probleme de somn nu devin infractori. Studiile arată pur și simplu că adolescenții care nu se odihnesc suficient și au în mod frecvent un comportament antisocial sunt predispuși să comite infracțiuni ca adulți.

Aceste date ar putea să conducă la concluzia că există o soluție simplă pentru copiii cu probleme de comportament: să se odihnească mai bine noaptea. „Acest simplu fapt nu doar că ar rezolva problemele cauzate la școală de acești adolescenți, ci ar preveni un comportament infracțional ulterior”, mai arată profesorul.

Citește și...