Ministerul Educației a probat calendarul înscrierii la clasa pregătitoare 2017 care prevede și o evaluare psihosomatică a copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2017, deci care sunt dați mai devreme la școală. Evaluarea are loc în perioada 23 februarie – 14 martie, sub coordonarea Centrului judeţean/al municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională (CJRAE/CMBRAE).
Ce presupune evaluarea psihosomatică? Psihologul școlar Diana Ioaneș a explicat pentru Vocea.biz că testul constă în 20 de întrebări, iar copiii trebuie să răspundă corect la 15 din ele pentru a promova.
„În evaluarea psihosomatică intră copiii de grădiniță care vor să ajungă înaintea vârstei de 6 ani în clasa pregătitoare și înaintea vârstei de 7 ani în clasa I. La testul de evaluare psihosomatică sunt 20 de întrebări la cei care vor să se înscrie la clasa zero și 25 de întrebări pentru cei care vor în clasa I. Testele merg pe analiză comparativă, pe similarități, test de vocabular, test de logică. Exemple de exerciții ar fi să descrie o zi din viața lui, să spună două asemănări între pisică și câine sau i se pun în față niște creioane de diferite mărimi și trebuie să spună care e mai scurt, mai lung, ce culori sunt, i se mai arată planșe cu desene de fructe și trebuie să identifice ce fruct este”, a explicat psihologul.
Mai departe, Ioaneș spune că psihologii încearcă să facă tot posibilul pentru ca cei mici să nu fie emoționați și speriați de test.
Atmosfera este foarte prietenoasă, colegii mei știu că pentru copil este un stres, unii sunt și un pic speriați de părinți care le spun „vezi că dai testare”, dar noi încercăm să fim foarte prietenoși cu cei mici. Părintele doar asistă, nu are voie să intervină. Ca să ia testul, copilul trebuie să ia 75%, deci la 20 de întrebări, trebuie să răspundă corect la 15 din ele. La clasa I, testul este destul de greu”, a mai spus Ioaneș.
27 februarie – 16 martie – completarea și depunerea cererilor de înscriere la secretariatele unităților de învățământul
22 februarie – 14 martie – evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor, sub coordonarea centrelor județene de resurse și asistență educațională.
23 februarie – 2 martie – zilele porților deschise la școli
24 – 30 martie – a doua etapă de înscriere la pregătitoare.