Prima etapă de înscriere a copiilor în învățământul primar (completarea și depunerea cererilor) începe în data de 27 februarie și se încheie în data de 16 martie, potrivit calendarului și metodologiei aprobate de Ministerul Educației.
În continuare, a doua etapă de înscriere se desfășoară între 24 și 30 martie. Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se va face în perioada 22 februarie – 14 martie, sub coordonarea centrelor județene de resurse şi asistenţă educaţională.
În clasa pregătitoare pot fi înscriși copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2017, inclusiv. De asemenea, la solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2017, inclusiv, pot fi înscriși dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.
Fiecare unitate de învăţământ în care se organizează clasa pregătitoare are obligaţia să organizeze Ziua porţilor deschise într-una din zilele din intervalul 23 februarie – 2 martie. Cu acest prilej, părinţii şi copiii vor putea vizita spaţiile școlare şi vor putea discuta cu cadrele didactice.
Fiecare locuinţă este arondată unei unităţi de învăţământ din proximitate – şcoala de circumscripţie. Inspectoratele şcolare au responsabilitatea organizării sau, după caz, a reorganizării circumscripţiilor. Nu în ultimul rând, inspectoratele şcolare vor soluţiona orice situaţie legată de înscrierea în învăţământul primar, în interesul educaţional al elevului şi în limitele legii.
Astfel, circumscripţiile şcolare, planul de şcolarizare, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, perioada de desfăşurare a evaluării dezvoltării psihosomatice, precum şi adresele unităţilor la care se desfăşoară evaluarea psihosomatică vor fi afişate pe site-urile inspectoratelor şcolare, precum şi ale unităţilor de învăţământ.