Personalul nedidactic va primi majorări salariale anul acesta, fiind vorba de 90 de milioane de lei acordate din bugetul de stat, a anunțat marți ministrul Educației, Pavel Năstase, în urma vizitei premierului Sorin Grindeanu la sediul ministerului. La rândul său, premierul a spus că miercuri va mai avea o discuție cu ministrul Educației și cu sindicatele.
„Am vorbit cu domnul ministru pe subiecte aplicate. Mâine voi discuta și cu sindicatele despre salarizarea personalului nedidactic. Știți că acele măriri date de Parlament, cele cu 15%, nu s-au aplicat pentru personalul nedidactic și mâine voi avea o discuție împreună cu domnul ministru și cu sindicatele special pe această temă. Am vorbit despre un proiect nou de lege a educației. Am vorbit de infrastructură fiindcă așa cum știți, sunt 2.000 de școli în acest moment care nu au autorizație de funcționare. Noi avem banii prevăzuți la Ministerul Dezvoltării pentru reabilitarea acestor școli și acest lucru va porni în acest an și vor fi realizate, e prioritate zero. Despre cele 2.500 de grădinițe și creșe, vorbim de programe multianuale, asta va însemna până în 2020”, a spus Grindeanu.
Năstase a adăugat că majorarea salarială se încadrează în bugetul aprobat: „Ne încadrăm în bugetul care a fost aprobat, este în limita bugetului, aproximativ 90 de milioane de lei anual, dar trebuie să avem în vedere că se află în pregătire legea salarizării unitare și atunci s-ar putea ca efortul să fie mai mic, este un calcul de 10 luni de zile cel de care v-am spus.
În ceea ce privește o nouă lege a educației, Năstase spune va discuta cu toția ctorii din sistem, iar la Parlament va exista o comisie mixtă formată din comisiile de învățământ ale Camerei Deputaților și Senatului.
„Legea 1 nu se aplică pentru că sunt anumite incoerențe. Noi vrem să facem o lege care să preia topt ceea ce este bun și valoros în legea care există, să vedem cele peste 70 de modificări care au fost aduse ulterior acestei legi și să facem o lege coerentă astfel încât să fie foarte clară pentru tot învățământul. Cum reușim să face acest lucru? Trebuie să reușim să consultăm pe toți actorii care sunt implicați în sistemul național de învățământ. Legea din 2011 a fost o lege care a fost dată prin asumarea răspunderii. Deja astăzi am avut discuții la Comisia de Învățământ din Senat, vom avea o comisie mixtă formată din comisiile Camerei Deputaților și Senatului, vom consulta aici Consiliul Național al Rectorilor, Consiliul Național al Părinților, Consiliul Național al Elevilor, inspectoratele școlare județene. Este nevoie de o consultare largă atunci când vrei să scoți o lege bună”, a spus Năstase.