Un oraș sub stăpânirea clanurilor. Sute de clădiri istorice din centrul Timişoarei, în proprietatea unor familii de romi

vocea.biz / 17.02.2017
Un oraș sub stăpânirea clanurilor. Sute de clădiri istorice din centrul Timişoarei, în proprietatea unor familii de romi

Centrul istoric al Timișoarei se află sub stăpânirea clanurilor de rromi. Actualul și fostul primar, un fost și un actual viceprimar, dar și un director din Primăria Timișoara sunt acuzați de DNA de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce statul român a pierdut 967 de imobile, majoritatea din centrul orașului, prejuduciul fiind de 40 milioane de euro.

Sute de clădiri istorice din centrul Timişoarei, dar şi câteva spitale, au ajuns în proprietatea unor clanuri de romi din oraş, în urma retrocedărilor efectuate de-a lungul anilor. O singură familie, Cârpaci, deţine 144 de proprietăţi, majoritatea în centrul oraşului, scrie Mediafax.

Aproape 1.000 de clădiri monumente istorice se află în Timişoara, dintre care câteva sute, aflate în zona centrală, au fost cumpărate de familii de romi, de-a lungul anilor.

Metoda prin care ajungeau să intre în posesia lor era următoarea: romii cumpărau un singur apartament dintr-o clădire, iar apoi determinau, prin ameninţări, familiile rămase în clădire să-şi vândă apartamentele sub preţul pieţei.

Conform presei locale, romii ajungeau să cumpere un apartament în clădire cu ajutorul unor funcţionari din Primăria Timişoara, de la care aflau cine sunt moştenitorii cărora urma să li se retrocedeze imobilele istorice.

Clanul Cârpaci, stăpân peste 144 de imobile

De altfel, fostul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, declara că funcţionari din Primărie au făcut falsuri.

“Au fost hotărâri judecătoreşti prin care s-au retrocedat imobile către foştii proprietari şi ăştia au vândut mai departe romilor. Instanţele nu aveau cum să retrocedeze direct familiilor de romi pentru că acestea nu aveau proprietăţi. Majoritatea cazurilor au ajuns, în final, la romi şi ei s-au intabulat. Primăria Timişoara a apărat interesele statului, mai ales în cazul spitalelor, fiind instituţii publice şi cu un regim mai special. Proprietarii, neprimindu-le imediat, intrau pe cale judecătorească în instanţe şi le câştigau. În situaţiile de acest gen, noi eram chiriaşi. Aceeaşi situaţie era la fostul Spital de Oncologie, care a fost retrocedat fostului proprietar, care apoi a vândut clădirea unei familii de romi. Eu cred, şi aceasta este părerea mea personală, că au lucrat mână în mână diverşi: notari, avocaţi, instanţe”, afirma fostul primar Ciuhandu.

Astfel, s-a ajuns ca o bună parte din clădirile de pe str. C. D. Loga din Timişoara, dar şi de pe alte străzi din zona centrală să fie cumpărate de familiile de romi.

De exemplu, familia Cârpaci are 144 de proprietăţi, majoritatea în centrul oraşului. Cele mai multe sunt deţinute de Vladimir Cârpaci, şi anume 37, printre care şi imobilul în care-şi desfăşura activitatea Secţia de Pneumologie şi Laboratorul Spitalului de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara. La sfârşitul anului 2013, secţia a fost evacuată din clădire de clanul Cârpaci, Primăria fiind nevoită să o mute în alt spaţiu.

Familia Cârpaci mai deţine şi clădirea în care-şi desfăşura activitatea Clinica de Oncologie Medicală a Spitalului Municipal Timişoara, care a fost mutată într-o altă locaţie în anul 2012. Asta după ce Vişinel Stancu, proprietarul clădirii a cerut o chirie de cinci ori mai mare. De altfel, familia Stancu are 30 de proprietăţi în Timişoara.

Tot în posesia familiei Stancu a ajuns şi Casa Muhle, construită în secolul al XIX-lea, fiind considerată una dintre cele mai frumoase clădiri istorice din Timişoara, care a ajuns o ruină.

Nicolae Robu, primarul Timişoarei, dar şi fostul primar Gheorghe Ciuhandu au fost puşi sub acuzare de DNA pentru abuz în serviciu.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre retrocedarea ilegală a 968 de imobile din zona centrala a Timişoarei, prejudiciul fiind estimat la 40 de milioane de euro. În dosar sunt vizaţi mai mulţi funcţionari.

Citește și...