Copiii abuzați fizic pot dezvolta comportamente inadecvate în societate

Diana Dorner / 15.02.2017
Copiii abuzați fizic pot dezvolta comportamente inadecvate în societate

Efectele abuzului asupra copiilor nu sunt doar urmele fizice, ci sunt legate și de faptul că cei mici își formează o concepție negativă despre lume și viața, pe care le percep negative și amenințătoare. Mai mult decât atât, tratamentele nepotrivite aplicate minorilor le influențează capacitatea de a învăța cum să se poarte la școala sau în alte medii și generează și alte problemele comportamentale, arată sciencenews.org.

Abaterile disciplinare ale copiilor abuzați au fost studiate de o echipă de la Universitatea din Pittsburgh, condusă de psihologul Jamie Hanson. Studiul, publicat la începutul lunii februarie în Journal of Child Psychology and Psychiatry, relevă faptul că adolescenții și copiii care sunt bătuți de părinți rămân în urmă față de colegii care nu au fost maltratați.

În cadrul cercetărilor au fost studiați 41 de copii abuzaţi şi 40 de copii neabuzaţi, cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, iar concluziile spun că cea mai afectată este capacitatea celor agresați de a face alegeri atunci când este la mijloc o recompensă.

Lumea în ochii copiilor abuzați: un loc în care îmbrăţişările se întâmplă cel mult rar

Potrivit lui Steh Pollak, psiholog la Universitatea Wisconsin-Madison și co-autor al acestui studiu, copiii și adolescenții abuzaţi nu reușesc să se adapteze “în mod flexibil la noi reguli comportamentale într-un mediu din afara familiei”. El susține că tinerii care au fost loviți, sufocați, sau au suferit alte tipuri de atacuri din partea părinților văd lumea ca un loc în care îmbrăţişările sau alte răspunsuri pozitive se întâmplă cel mult rar.

Din acest motiv, acești tineri rămân blocați în ceea ce au învățat în prima parte a vieții de la părinţii lor impulsivi: recompensele sunt rare și imprevizibile, iar pedepsele sunt întotdeauna iminente. Din păcate, acești copii sfârșesc prin a se bate cu colegii pe terenul de joacă sau să aibă comportamente inadecvate față de profesori.

În cazul în care noul studiu va fi luat în considerare, acesta ar putea aduce noi intervenții educaționale pentru tinerii abuzați fizic, care să îi ajute să facă distincție între situațiile sigure și cele periculoase, dar și să îi învețe cum să își controleze impulsurile. În prezent, tratamentele se concentrează pe sprijinirea copiilor abuzați să scape de anxietate și pentru a le spori sentimentul de siguranță.

Mii de copii abuzați în România

În România, Asociaţia Telefonul Copilului a înregistrat, în 2016, peste 4.500 de situaţii de abuz asupra copiilor (abuzuri de tip bullying, violenţă în familie, discriminare), dintre care 1.877 de cazuri de agresiune fizică – cu 46,75% mai multe faţă de anul 2015.

Totodată, în primele şase luni ale anului 2016, s-au înregistrat 8.926 de sesizări privind infracțiunea de lovire și alte violențe săvârșite în familie, potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, iar în 2015 au fost înregistrate 15.933 de victime ale infracțiunii de lovire sau alte violențe în familie.

Citește și...