Mai mult de trei sferturi dintre conservele de bulion şi pastă de tomate de pe piaţă sunt realizate din concentrat de roşii diluat cu apă

Anca Miklos / 10.02.2017
Mai mult de trei sferturi dintre conservele de bulion şi pastă de tomate de pe piaţă sunt realizate din concentrat de roşii diluat cu apă

“78% din bulionul şi pasta de tomate analizate trebuie retrase de la comercializare, deoarece este realizat din concentrat de tomate, de provenienţa necunoscută, diluat cu apă până la obţinerea tipului de bulion sau pastă de tomate dorită a fi comercializată”, arată un studiu realizat de Asociaţia Pro Consumatori din România. Cercetarea privind calitatea tomatelor în conservă, fabricate industrial, face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm să înțelegem eticheta!”. Prin această campanie, experții Asociației Pro Consumatori (APC) își propun să-i învețe pe consumatori să înțeleagă eticheta produselor astfel încât aceștia să facă achiziții în cunoștință de cauză pentru familia lor.

„Procesul de denaturare a unor produse (bulion, pastă de tomate) se practică de data aceasta cu încălcarea normelor legale în vigoare şi, probabil, cu acordul tacit al autorităţilor. Bulionul şi pasta de tomate trebuie fabricate numai din roşii, nicidecum din concentrat de tomate a cărui provenienţă/conţinut de reziduuri de pesticide/conţinut de metale grele şi an de fabricaţie nu se cunosc. Din păcate, folosirea acestor practici de producţie a transformat bulionul şi pasta de tomate într-un colorant nesănătos şi, cam atât”, a precizat Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC.

Pentru realizarea studiului, Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat, în ultima decadă a lunii ianuarie anul curent, 71 sortimente de tomate în conservă, respectiv bulion, pastă de tomate, roşii pasate, tomate decojite, roşii tăiate cuburi comercializate în cadrul marilor structuri comerciale de tip hipermarket. Studiul a fost realizat de către o echipă de experți a APC, coordonată de conf. univ. dr. Costel Stanciu. Conform Ordinului nr. 362/2002 emis de Ministerul Agriculturii , “bulionul şi pasta de tomate sunt produse obţinute prin zdrobirea şi strecurarea tomatelor, la care se poate adăuga sare sau zahăr, urmate de concentrarea prin fierbere a sucului obţinut, până la consistenţa de bulion sau pastă.”

“Conform prevederilor legale în vigoare, la fabricarea bulionului şi a pastei de tomate nu este permisă adăugarea coloranţilor, substanţelor conservante şi a substanţelor de îngroşare. De asemenea, este interzisă înscrierea pe etichetă a menţiunii “natural”. Adaosul de sare şi/sau de zahăr, după caz, va fi înscris sub formă procentuală, în mod vizibil, în acelaşi câmp vizual cu denumirea sub care se vinde produsul”, se arată în documentul citat.

Mare atenţie la etichetă

La cumpărarea tomatelor în conservă se ține seama şi de starea ambalajului și a produsului din tomate ambalat, respectiv ambalaj integru, nedeformat, neruginit, curat, lipsa defectelor interioare ale ambalajului după deschidere, culoarea, mirosul și gustul produsului să fie cele corecte, masa produsului să fie uniformă; orice urmă de mucegai și alterare să determine renunțarea la consum. Consistența nepotrivit de mare față de tipul de pastă sau bulion indică folosirea aditivilor de îngroșare.

“Soluția cea mai bună o constituie conservele de casă, îndeosebi dacă și materia primă este realizată în condiții controlate. Chiar și în condițiile cumpărării materiei prime, tot sunt numeroase avantaje de partea celor ce-și prepară singuri produsele din tomate pentru hrana familiei”, recomandă realizatorii studiului.

„La citirea etichetei trebuie dată atenție ingredientelor. Produsele din sortimentul superior au puțină sare sau deloc, nu au zahăr. Dacă indicația cantitate de roșii/100 g produs este egală cu 100 sau mai mică, este vorba de un produs modest; produsele superioare indică circa 130 grame tomate / 100 g produs. De asemenea, informații critice, de regulă scrise cu caractere foarte mici și în aceeași culoare cu fondul, ne pot indica falsuri grosolane: se înțelege că un „bulion de tomate“ este altceva decât un „sos cu bulion de tomate“, chiar dacă cel de pe urmă este mai vârtos, ca urmare a aditivilor de îngroșare. Aceste produse sunt foarte dăunătoare pentru cardiaci, diabetici și consumatorii cu diverse probleme de sănătate. Mulți producători abuzează, indicând că produsul lor este „natural“, fapt interzis de cadrul normativ. Mai puțini consumatori cunosc unele realități „grele“ din domeniul agriculturii și industriei alimentare: o mare parte din produsele din tomate „fabricate“ în România sunt de fapt realizate din pastă de roșii adusă din China”, susţine Prof. univ. dr. Ion Schileru – Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, ASE București.

Conservele de pe piaţă, cocktail de aditivi

Potrivit studiului, mai mult de jumătate dintre tomatele în conservă (52%) altele de cât bulionul şi pasta de tomate conţin acid citric cunoscut sub denumirea de E330. Acesta este un compus organic, cristalin, fără culoare, care aparține clasei de acizi carboxidici și este folosit ca acidifiant. Poate provoca dureri abdominale și poate ataca smalțul dinților. Nu trebuie consumate alimente ce conțin acid citric de către cei care au afecțiuni cardiovasculare sau renale, afecțiuni ale aparatului digestiv și diaree.

1% din produsele analizate în cadrul studiului conţin sare iodată.De la 1 mai 2004 a intrat în vigoare modificarea HG nr 568/2002 în privința eliminării obligativității folosirii sării iodate din hrana animalelor şi din industria alimentară, cu o singură excepție, și anume folosirea acesteia numai la fabricarea pâinii. O nouă modificare a acestui act normativ în privința folosirii sării iodate s-a realizat în anul 2006, când a devenit obligatorie și la fabricarea produselor de panificație.

“În prezent, mulți producători din industria alimentară folosesc sarea iodată și în alte ramuri ale industriei, cu toate că acest lucru nu mai este obligatoriu decât pentru industria pâinii și a produselor de panificație, fapt ce poate genera probleme de sănătate consumatorilor. În sarea iodată pe lângă iod se mai adaugă şi ferocianura de potasiu – E536 – un agent antiaglomerant. La peste 100 grade celsius ferocianura de potasiu se descompune în cianură de potasiu și clorură de fier, fapt ce provoacă reducerea transportului de oxigen către sânge, dificultăți în respirație, dureri de cap și amețeli”, se mai arată în studiu.

Specialiştii spun însă că pe piaţă există şi numeroase sortimente de astfel de conserve care nu conţin aditivi şi care corespund din punct de vedere al calităţii şi recomandă atenţie sporită la cumpărături.

 

Citește și...