Bărbat lovit și răpit de pe stradă din cauză că avea datorii la mama agresorului

Oana Mărginean / 10.02.2017
Bărbat lovit și răpit de pe stradă din cauză că avea datorii la mama agresorului

Un bărbat a fost lovit, în repetate rânduri și chiar răpit de un altul pentru că avea niște datorii la mama lui. Agresorul, un tânăr de 28 de ani, și-a urmărit victima pe stradă și a urcat-o cu forța în mașina proprie. Șoferul a plecat apoi spre localitatea Săcele din județul Brașov.

,,Inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată în timp ce aceasta se afla pe stradă, a imobilizat-o și, cu forța, a urcat-o în autoturismul deținut de către inculpat. Acesta din urmă a condus mașina spre municipiul Săcele. Profitând de faptul că inculpatul a oprit mașina la indicatorul ,,STOP’’, persoana vătămată a reușit să coboare, inculpatul a urmărit-o și a continuat agresiunile fizice. Se pare că totul a pornit de la o datorie pe care partea vătămată o are la mama inculpatului’’, a declarat Carmina Reit,  prim procuror la Parchetul Judecătoriei Brașov citată de BrașovTV.

Agresorul a fost însă prins de polițiști, iar procurorii l-au prezentat unui judecător de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.

A fost emis un mandat sub acuzația de lipsire de libertate, dar decizia a fost contestată.

Citește și...