Gabriela Firea: Am informaţii că persoane infiltrate vor să deturneze manifestaţiile

vocea.biz / 05.02.2017
Gabriela Firea: Am informaţii că persoane infiltrate vor să deturneze manifestaţiile

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că a convocat Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică pentru duminică seara deoarece are informaţii potrivită cărora grupuri de persoane vor ”să deturneze” protestele din Capitală cu posibilitatea afectării siguranţei naţionale. Firea speră că, la finalul protestelor, ”vom reuşi să păstrăm integritatea teritorială şi pacea în ţară”, transmite News.ro. 

”Am convocat Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică în această seară având informaţii potrivit cărora, în cadrul mitingurilor neautorizate din Capitală (…) ar fi infiltrate grupuri de persoane aparţinând anumitor organizaţii care doresc deturnarea manifestanţilor de la scopul iniţial. Au apărut deja incidente care se pot amplifica în această seară. Am dispus alertarea pentru astfel de situaţii a ambulanţelor, structurilor ISU, efectivelor poliţiei locale. Fac apel la instituţiile abilitate ale statului cu atribuţii în siguranţa naţională să ţină cont de acest semnal de alarmă pe care îl trag având în vedere că pe teritoriul Capitalei sunt principalele instituţii ale statului, ambasadele şi consulatele, 3.000.000 de locuitori, studenţii şi turiştii”, se arată într-un comunicat al Gabrielei Firea.

Ea susţine că, potrivit informaţiilor sale, este periclitată siguranţa naţională.

”Ca primar general şi român, sper ca finalul acestor manifestaţii să ducă la întărirea încrederii cetăţenilor în instituţiile democratice ale statului, să păstrăm integritatea teritorială şi pacea în ţară într-o perioadă în care conflictele fac victime printre cetăţenii nevinovaţii atât în regiune, cât şi în alte zone ale lumii”, a conchis Firea.

Peste 10.000 de oameni protestează la această oră în Piaţa Victoriei din Capitală, faţă de ordonanţa prin care sunt modificate Codul penal şi Codul de procedură penală. Un tânăr care ar fi fost bătut a fost preluat de un echipaj SMURD, iar trei persoane au fost duse la Secţia 1 de Poliţie în urma acestui incident. Un apel pe pagina de Facebook care găzduieşte anunţuri legate de proteste îndeamnă demonstranţii să nu mai aducă vuvuzele şi bannere cu înjurături.

Peste 1.000 de oameni, majoritatea persoane în vârstă, protestează duminică, la Palatul Cotroceni, scandând „Demisia” şi “Iohannis şi ai lui, trădătorii neamului” şi afişând hârtii pe care scrie: “Susţin Guvernul legitim”, “Jos Iohannis”, “Jos Kovesi” şi “Jos labele de pe Guvern”. Unii dintre manifestanţi spun că cei care protestează în Piaţa Victoriei sunt manipulaţi, iar alţii reclamă faptul că ei trebuie să stea pe un trotuar, în timp ce la protestul din faţa sediului Guvernului este spaţiu larg de desfăşurare.

Citește și...