Bugetul Sănătăţii, majorat cu 16,6%. Au fost aprobate și bugetele Finanţelor, Apelor şi Pădurilor şi cel al CNSC

vocea.biz / 05.02.2017
Bugetul Sănătăţii, majorat cu 16,6%. Au fost aprobate și bugetele Finanţelor, Apelor şi Pădurilor şi cel al CNSC

Bugetul Ministerului Sănătăţii, în valoare de 7,8 miliarde de lei, în creştere cu 16,6% faţă de 2016, a fost aprobat duminică, în cadrul Comisiilor reunite de buget-finanţe, în forma propusă de Guvern, iar toate amendamentele propuse pentru suplimentarea veniturilor au fost respinse.De asemenea a fost adoptat şi bugetul din 2017 pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) în valoare de 28,8 miliarde de lei, cu 10,4 % mai mult decât în 2016, informează News.ro.

“Absolut toate amendamentele care au fost depuse sunt amendamente cu foarte mult bun simţ şi amendamente care vin în sprijinul sistemului sanitar, indiferent de formaţiunea politică care le-a depus şi că Ministerul Sănătăţii le va avea în vedere”, a declarat  ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, în cadrul dezbaterilor.

Ministrul Sănătăţii a precizat că în programul de guvernare este trecută reabilitarea spitalelor judeţene care se face pe o altă linie de finanţare decât bugetul de stat.

“La momentul de faţă, lucruri prevăzute şi angajate pentru trimestrul I sunt finalizate. Întră în această săptămână, Hotărârea de Guvern privind actualizarea listei cu medicamentele compensate, iar actul normativ cu privire la ieftinirea medicamentelor este în transparenţă decizională”, a adăugat Florian Bodog.

Comisiile au mai aprobat, duminică, bugetul Ministerului Apelor şi Pădurilor, fără ca vreunul dintre cele 22 de amendamente prezentate în cadrul dezbaterilor să fie aprobat. Suma prevăzută de Guvern în 2017 pentru Ministerul Apelor şi Pădurilor este de 347 de milioane de lei, în creştere cu 37,71% faţă de 2016.

Comisiile au mai aprobat, fără amendamente, bugetul de 10,9 miliioane de lei al Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), în forma propusă de Guvern

De asemenea, fost adoptat şi buget Ministerului Finanţelor Publice, în valoare de 18,4 miliarde de lei, în scădere cu 8,5% faţă de 2016, cu un amendament prin care 41 de milioane de lei din sumele defalcate din TVA sunt transmise pentru drumuri judeţene şi comunale.

Tags:
Citește și...