Bugetele Transporturilor, STS, SIE şi Agerpres au fost adoptate de Comisii

vocea.biz / 04.02.2017
Bugetele Transporturilor, STS, SIE şi Agerpres au fost adoptate de Comisii

Comisiile de buget-finanţe au adoptat, sâmbătă, bugetele ministerului Transporturilor, STS, SIE şi Agerpres, încheiind astfel prima zi de dezbateri asupra proiectului de buget pe 2017. Comisiile se vor reuni duminică dimineaţa pentru a continua discuţiile, informează News.ro.

Bugetul Transporturilor nu a fost majorat, după aproximativ o oră şi jumătate de discuţii. Un amendament, de 50 de milioane de euro, pentru un studiu de fezabilitate pentru o autostradă care să lege Moldova de restul ţarii, a fost adoptat la limită de parlamentari, dar a fost revotat şi a picat ulterior, stârnind dispute în Comisii.

Bugetul MT este în valoare de 13,7 miliarde de lei, în creştere cu 60% faţă de anul trecut.

SIE şi STS au stat în sală mai puţin de 5 minute, având bugetel adoptate în forma Guvernului. Bugetul SIE este de 247 de milioane de lei, în scădere cu 10,6% faţă de anul trecut, iar bugetul STS este de 270 de milioane de lei, în scădere cu 8%

Mai multe dezbateri au avut loc la bugetul Agerpres, care a solicitat bani suplimentari pentru plata salariilor, având în vedere reducerile aplicate de Guvern. O variantă, de a lua bani de la bunuri şi servicii, nu a fost adoptată de Comisie. Alte două amendamente au fost propuse, dar nu au trecut de votul parlamentarilor.

În final, Agerpres a rămas cu un buget de 19,4 milioane de lei, în scădere cu 4,83%.

Parlamentarii au aprobat şi bugetul Secretariatului de stat pentru recunoasterea meritelor luptatorilor impotriva regimului comunist instaurat in Romania in perioada 1945-1989. Bugetul aprobat este de 2 milioane de lei. Şi Secretariatul a solicitat bani suplimentari, pentru anumite achiziţii necesare, afirmând că proiectul de buget nu a fost întocmit corect, însă parlamentarii nu au aprobat, nefiind susţinut de Minister. Amendamentele au rămas pentru a fi votate de plen.

Discuţiile vor continua duminică dimineaţa, de la ora 10.00, şi se aşteaptă să se încheie în jurul orei 20.00. Bugetul va intra în plen luni, iar marţi va fi dat votul final.

Citește și...