La 48 de ore după primele manifestări de stradă împotriva adoptării OUG prind graţierea şi modificarea codurilor, a apărut prima melodie dedicată protestelor. Liderul trupei Voltaj, Călin Goia a postat pe pagina de Facebook a trupei din care face parte un videoclip în care descrie situaţia din România.
Îşi începe melodia spunând: “dacă România ar putea vorbi, ar spune cam aşa” şi face o numărătoare inversă a celor zece uzile în care cele două OUG pot fi contestate şi alătură simbolic fiecărei zile câte un element naţional.
“Mai am doar 10 zile de trăit/ Să ştiţi copiii mei că v-am iubit/ Mai am doar nouă zile şi apoi voi fi iar prăbuşită în noroi/ Mai am opt zile în care să mai strig până am să mă întorc din nou în frig/ Mai am doar şapte zile să-i opresc pe cei ce fără milă mă şertfesc,/ Mai am doar şase zile să mai sper că n-o ajung în întunericul de ieri/ Mai am cinci zile şi asta-i tot să mă ridic de jos n-am să mai pot,/ Mai am doar patru zile să schimb totul, căci lacrimile mele sunt Mureşul şi Oltul/ Mai am trei zile şi nicio minune nu va dura mai mult aşa se spune/ Mai am doar două zile din păcate vreau să vă văd iar frate lângă frate/ Mai am o zi şi doar un singur dor, nu mă lăsaţi, vă rog, să mor!”.
În doar 9 ore de la postare videoclipul a fost vizionat de peste 834.000 de ori, peste 24.000 de aprecieri şi 44.5000 de distribuiri.
Liderul trupei s-a aflat în seara zilei de miercuri, 1 februarie în Piaţa Victoriei alături de cei peste 120.000 de protestatari şi a postat şi de acolo un scurt filmuleţ pe pagina de Facebook.
“Iubim Romania! Am spus-o si in unele dintre cantecele noastre. Uneori Romania are nevoie de noi! Acum e un astfel de moment. Suntem aici Din toata inima pentru Romania!”
În cursul zilei de marţi, 31 ianuarie, Guvernul Grindeanu adunat pentru votarea Bugetului a aprobat şi cele două ordonanţe care a scos oamenii în stradă. În cursul aceleaşţi seri cele două texte de lege au fost publicate în Monitorul Oficial şi urmază să intre în vigoare în 10 zile, perioadă în care mai pot fi contestate.