Vârsta copiilor bolnavi ai căror părinţi au dreptul la concediu medical şi la indemnizaţie, majortă de guvern

Vocea.biz / 14.12.2017
Vârsta copiilor bolnavi ai căror părinţi au dreptul la concediu medical şi la indemnizaţie, majortă de guvern

Vârsta copiilor bolnavi ai căror părinţi au dreptul la concediu medical şi la indemnizaţie va fi majorată de la 7 la 16 ani, printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului.

”În sfârşit, o veste bună de la Ministerul Sănătăţii, care a reuşit ca, în cinci luni jumate, de când am vorbit prima dată, să rezolve treaba – concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate”, i-a spus premierul Tudose ministrului Bodog, potrivit News.ro.

Ministrul Sănătăţii a precizat că este vorba despre o ordonanţă de urgenţă aflată pe agenda şedinţei Guvernului, care prevede majorarea vârstei de la 7 la 16 ani pentru copiii ai căror părinţi beneficiază de dreptul de concediu medical şi de indemnizaţia de îngrijire a copilului bolnav.

”Am clarificat lista afecţiunilor grave pentru care se acordă acest concediu şi am clarificat modalitatea de transmitere a documentelor pentru părinţii care însoţesc copiii la tratament în spitale din Uniunea Europeană sau din străinătate”, a mai spus Bodog.

”Înţeleg că se continuă demersurile de debirocratizare, dar nu vreţi să acceleraţi un pic?”, i-a mai spus Tudose lui Bodog.

Citește și...