Sahar Tabar, o adolescentă din Iran, și-a făcut peste 50 de operații estetice pentru a arăta ca Angelina Jolie.
La doar 19 ani, chipul său atrage atenția oricui o vede, iar din imaginile publicate pe conturile de socializare, ea pare mai degrabă un personaj din desene animate. Tânăra a spus prietenilor că ar fi fost dispusă să facă orice pentru a arăta ca idolul său.
În presa locală s-a scris că tânăra ar fi slăbit în jur de 35 de kilograme și apoi a început să își facă toate cele 50 de operații estetice, conform metro.co.uk.
După ce cazul său a fost mediatizat de presa din SUA, Belgia, Marea Britanie, Germania, Arabia Saudită sau India, iar comentariile cititorilor nu au fost tocmai flatante la adresa adolescentei, aceasta a publicat un mesaj pe Instagram, în care lasă să se înțeleagă că noua sa înfățișare nu ar fi, de fapt, rezultatul operațiilor estetice, ci a machiajului de conturare a feței și a editării în Photoshop a pozelor, a îndrăznit să scrie pe conul să de instagram: „În legătură cu imaginile pe care le criticați, chiar dacă nu mi-a convenit, nu am vorbit despre asta până acum, dar pot spune doar că nu mi-am făcut 50 de operații estetice și site-urile din străinătate care scriu despre mine au fost tendențioase în modul în care au relatat cazul meu. Probabil acești oameni trăiesc încă în secolul 18 și nu au auzit de tehnologie sau machiaj și de aceea sunt așa surprinși.”
Sursă FOTO: sahartabar_official