Primăria Capitalei va construi un hotel și un cimitir pentru animale de companie, în București

Amalia Blanariu / 30.08.2017
Primăria Capitalei va construi un hotel și un cimitir pentru animale de companie, în București

Municipalitatea vrea să asigure adăpostirea animalelor de companie pentru bucureștenii care pleacă în vacanță, dar și să le ofere acestora un loc unde să își îngroape patrupedele.

Consilierii generali au decis, în ședința de miercuri, să aprobe, cu 33 voturi ”pentru”, 10 ”împotrivă” și 1 abținere, înființarea și amenajarea unui cimitir și a unui hotel pentru câini și pisici, în București. Totodată, a fost aprobată și consturirea unui crematoriu pentru cei care nu vor să își îngroape animalele de companie.

”Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor dorește să supună atenției Consiliului General al Municipiului București propunerea înființării unor facilități de cazare a câinilor și pisicilor, util cetățenilor care doresc cazarea acestora, în paralel propunând și construirea unui amplasament de tip cimitir în vederea înhumării câinilor și pisicilor”, se precizează în raportul de specialitate aferent proiectului supus Consiliului General al Municipiului București (CGMB).

Studiile necesare înființării și amenajării unor facilități de cazare pentru câini și pisici și a facilităților de înhumare a câinilor și pisicilor vor fi realizate cu sprijinul unor specialiști în domeniul medicinei veterinare (medici veterinari din cadrul Universității de Medicină Veterinară, etologi și chinologi).

”La inițiativa unor asociații și fundații care se ocupă de protecția animalelor propun un proiect prin care Municipalitatea să amenajeze atât un hotel, cât și un cimitir pentru câini și pisici. Este un proiect care plasează Bucureștiul în rândul capitalelor europene. Și în București există încercări în mediul privat, dar nu este suficient ce s-a făcut până acum”, a declarat primarul general Gabriela Firea, precizând că acest proiect este util pentru bucureștenii care nu au unde să își lase animalele de companie atunci când pleacă în vacanță.

Sursa foto: pixabay.com

Citește și...