Guvernul a promis în cadrul întrevederii cu reprezentanții cadrelor didactice că salariile nete ale profesorilor vor crește începând cu 2018.
Sindicaliştii din educaţie au primit, luni, după mai bine de trei ore de discuţii cu premierul Mihai Tudose, promisiunea că măririle de salarii pentru cadrele didactice vor fi între 25 şi 30% net, în anul 2018, în două etape, respectiv 1 ianuarie şi 1 martie, a afirmat la finalul întrevederii preşedintele Coaliţiei pentru modernizarea României, Alexandru Cumpănaşu, titrează News.ro.
“Un alt aspect care considerăm că este important ca şi rezultat al întâlnirii de astăzi vizează Legea salarizării, urmând ca pentru cadrele didactice măririle de salarii să fie între 25 şi 30% net, în anul 2018, în cele două etape, 1 ianuarie şi 1 martie. (…) Între 25 şi 30% majorare netă pentru învăţământul preuniversitar, pentru cei care lucrează în învăţământ”, a declarat Alexandru Cumpănaşu.
De asemenea, preşedintele Coaliţiei pentru modernizarea României a afirmat că în cadrul întâlnirii s-a discutat şi despre sporurile pentru doctorat despre care a spus că vor fi acordate integral în funcţie de banii rămaşi la a doua rectificare bugetară, decizia urmând să fie luată în noiembrie.
Un alt aspect discutat la întâlnirea dintre sindicalişti şi premier a vizat realizarea de către Guvern, împreună cu CNMR, a unui studiu referitor la principalele domenii de pregătire a tinerilor pentru piaţa muncii, dar şi despre o reformă a curriculei.
“Un alt aspect pe care l-am stabilit cu premierul şi cu miniştrii este o salarizare unitară din fonduri publice pentru proiecte, indiferent de natura acestora. Pot să fie fonduri naţionale, pot să fie fonduri internaţionale, respectiv fonduri europene. Astăzi există o discrepanţă între modul în care sunt salarizaţi cei care lucrează pe proiecte din fonduri structurale sau nu (…) Au fost aspecte şi care ţin de curriculă. Aici, colegii din zona de preuniversitar au stabilit împreună cu noi mai multe întâlniri cu ministrul Educaţiei, o reformă din temelii a acestei curricule, dar şi a programei şcolare, urmând să fie realizată”, a spus Cumpănaşu.