Echipajele medicale de la punctele de prim-ajutor instalate pe plajele litoralului românesc au intervenit în peste 900 de cazuri, începând cu 15 iunie, a declarat, duminică, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Raed Arafat, precizând că, de la începutul sezonului, au existat 26 de cazuri de înec. El a mai spus că la nivelul ministerului sunt discuţii privind înfiinţarea unei poliţii a plajelor, aşa cum au cerut salvamarii, pentru sancţionarea turiştilor care intră în mare fără a ţine cont de avertismente
“Numai în acest an, până acum, au fost peste 900 de intervenţii ale celor şase puncte de prim-ajutor implementate pe plajă, pe timpul sezonului. Au început pe 15 iunie şi vor rămâne până la finalul sezonului, în jur de 15 septembrie. Sunt mai multe vieţi salvate de către echipajele respective până la sosirea echipajelor medicale care le-au preluat. Au fost 26 de înecuri în care nu s-a putut face resuscitarea. Faţă de anul trecut, este o scădere, dar vom da un raport la finalul sezonului”, a declarat Raed Arafat, ântr-o conferinţă de presă susţinută duminică la Constanţa.
Întrebat despre o posibilă poliţie a plajelor, aşa cum au cerut salvamarii, pentru sancţionarea turiştilor care intră în mare fără a ţine cont de avertismente, secretarul de stat a spus că se discută despre acest lucru la nivelul ministerului şi că “trebuie să se ajungă şi la sancţiuni”.
El a mai spus că este vorba şi despre bunul simţ al oamenilor, care ar trebui să respecte atenţionările salvamarilor.
“Ce să mai spun, bunul simţ, să asculţi ce spune salvamarul. Când îţi spune salvamarul să nu intri în apă şi tu intri în apă, ai o problemă. E ca şi când ţi se spune să îţi pui centura şi tu nu o pui, faci accident şi te miră că eşti făcut praf, pentru că, dacă purtai centura, poate ieşeai pe picioarele tale din accident. Când salvamarul îţi spune să nu intri în apă şi tu intri, o faci pe propria răspundere. Acum, implementarea unor sancţiuni e o chestiune care se analizează”, a subliniat Raed Arafat.
În zonele unde au fost înregistrate în ultimii cinci ani cele mai multe situaţii de urgenţă au fost instalate, la începutul sezonului estival, corturi de prim-ajutor, fiind vorba despre plajele din Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costineşti, Saturn şi Techirghiol.
(News.ro)