Încep ieșirile la iarbă verde. Care sunt recomandările pompierilor

Oana Mărginean / 28.04.2017
Încep ieșirile la iarbă verde. Care sunt recomandările pompierilor

Odată cu venirea primăverii a devenit o tradiție petreacerea timpului liber la iarbă verde în mijlocul naturii,  la un grătar, una din cele mai frecvente distracții în această perioadă. Însă, atunci când măsurile de prevenire a incendiilor nu sunt respectate, distracția se poate transforma în incendii în care, de cele mai multe ori, sunt afectate hectare întregi de pășune sau păduri.

Specialiștii Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Delta’ al județului Tulcea   recomandă cetățenilor care doresc să se relaxeze la un grătar în mijlocul naturii, să ia anumite măsuri de prevenire a incendiilor.

Astfel este importantă respectarea instrucțiunilor de apărare împotriva incendiilor afișate sau dispuse de personalul silvic; pregătirea focului pentru prepararea mâncării trebuie făcută doar în locuri special amenajate, respectând regulile de prevenire a incendiilor; iar executarea focului trebuie să aibă loc cât mai departe de vegetația uscată și în nici un caz pe timp de vânt puternic. De asemenea, pompierii avertizează să nu lăsăm copiii să se joace cu focul.

“Nu lăsați focul nesupravegheat, fiindcă orice rafală de vânt poate modifica direcția focului, îndreptând flăcările spre vegetație sau materiale combustibile adunate în jurul acestuia sau transportând scânteile la distanțe mari, provocând incendii!  Mențineți curățenie la locul unde faceți grătarul: aruncați în locuri special amenajate hârtiile, resturile de mâncare ori sticle; acestea pot contribui la propagarea incendiilor. Stingeți cu apă sau pământ focul, cărbunii încinși sau jarul înainte de a pleca din locul unde ați petrecut”, avertizează plt. adj. Tulceanu Angela, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Delta’ al județului Tulcea.

În cazul producerii unui incendiu, se acționează de urgență pentru: evacuarea tuturor ocupanților clădirii precum și a bunurilor importante; anunțarea incendiului la numărul de apel unic 112 și stingerea incendiului cu mijloacele de primă intervenție.

 

Citește și...