Funcționarii publici rămân fără sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%

Vocea.biz / 25.04.2017
Funcționarii publici rămân fără sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%

Deputaţii au decis marţi, în şedinţa de plen, cu 212 voturi „pentru”, 38 de voturi „împotrivă” şi 6 abţineri, eliminarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% aplicat la salariul de bază al funcţionarilor publici, în urma reexaminării Legii pentru modificarea şi completarea Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale din 9 noiembrie 2016, potrivit News.ro.  Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

CCR a admis obiecţia de neconstituţionalitate ridicată de Guvernul Cioloş, în condiţiile în care acest spor de 50% este “o măsură cu caracter discriminatoriu faţă de personalul celorlalte autorităţi şi instituţii publice, care va crea premisele unor solicitări similare” şi acordarea lui nu este justificată.

Comisiile reunite de muncă, administraţie publică şi juridică au propus eliminarea acestei prevederi, pe motiv că “legea 188/1999 stabileşte Statutul profesional al funcţionarilor publici, cu aplicabilitate generală şi există o lege cadru prin care este stabilită salarizarea personalului plătit din fonduri publice, inclusiv acordarea unor sporuri la salariile de bază”.

“Acordarea unei astfel de măsuri ar crea discriminări faţă de alte categorii profesionale plătite din fonduri publice, pentru care s-ar justifica un astfel de spor”, au mai argumentat comisiile de specialitate.

Sursa: News.ro

Citește și...