IGSU a prezentat, sâmbătă, rezultatele exerciţiului de alarmare şi prevenire a populaţiei, autorităţile anunţând că, după ce jumătate din populaţia ţării nu a auzit sirenele, se ia în calcul dezvoltarea unui sistem complementar de avertizare, prin intermediul telefoanelor mobile, notează Mediafax.
“România are nevoie de un sistem integrat de avertizare şi alarmare a populaţiei, care să permită în timp scurt acţionarea unui număr mare de sirene. Este nevoie de creşterea numărului de echipamente de avertizare şi alarmare, astfel încât gradul de acoperire al teritoriului reieşit din studiile de audibilitate să crească semnificativ. Sirenele acţionate centralizat cu posibilitatea transmiterii prin voce a măsurilor de protecţie necesar a fi adoptate reprezintă un avantaj. Comunicaţia între echipamentele de avertizare şi de alarmare este de preferat să fie asigurată prin mai multe medii (radio, fir, GSM şi INTERNET)”, sunt concluziile exerciţiului de testare a sirenelor de avertizare.
Un proiect avut în vedere de autorităţi este realizarea unui sistem prin care populaţia să fie avertizată prin intermediul telefonului mobil.
“Aici vine necesitatea unui sistem de alertare performant, rapid, care să înştiinţeze populaţia de iminenţa unui dezastru şi, dacă se poate, chiar de modul în care să reacţioneze imediat pentru a evita consecinţa dezastrelor. Deja noi am început unele discuţii între Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Comunicaţiilor asupra sistemelor alternative de alertare”, a declarat Raed Arafat.
“Având în vedere gradul de acoperire, de audibilitate, precum şi timpii de reacţie şi de alertare a populaţiei, considerăm că se impune dezvoltarea unui sistem alternativ care să folosească telefoanele mobile ale cetăţenilor, ne gândim la un sistem prin care Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să poată alerta direct populaţia în momnentul în care situaţia o impune. Vom avea discuţii cu operatorii de telefonie mobilă în prima jumătate a lunii mai pentru a implementa un astfel de sistem”,.a declarat Augustin Jianu, ministrul Comunicaţiilor, prezent fiind la conferinţa IGSU în care s-au anunţat rezultatele exerciţiului.
“Ar fi mult mai util şi mai puţin costisitor decât să înlocuim sirenele cu sirene electronice. Diferenţa între sistemele centralizate şi cele care transmite mesajee că mesajul e transmis instant. Nu e vorba de SMS, ci Push Notifications”, a precizat Raed Arafat.
Pe parcursul execiţiului naţional de avertizare a populaţiei, desfăşurat în intervalul 18-21 aprilie, din totalul de 7713 sirene existente în toată ţara au fost activate 6.680, restul nefiind acţionate din motive tehnice sau din imposibilitatea deplasării personalului. Datele IGSU arată că, la nivel naţional, acoperirea acustică a fost de aproximativ 48%.
“Avem concluzii care sunt foarte clare. În acest moment nu putem spune că dispunem de un sistem eficient de alertare a populaţiei, având în vedere datele despre audibilitate. În cazul unui exerciţiu despre care se cunoştea cp va fi a avut probleme în activarea unor sirene. Dacă vrem să declanşăm o alarmă normală nu ştiu cum o să găsim toţi administratorii blocurilor care să meargă să pornească sirenele”, a mai spus Arafat.
Sursa: Mediafax.