Guvernul a prelungit termenul până la care pot fi plătite retroactiv contribuțiile pentru pensie

Claudia Bonchis / 20.04.2017
Guvernul a prelungit termenul până la care pot fi plătite retroactiv contribuțiile pentru pensie

 Veşti bune pentru persoanele care nu au ajuns încă la vârsta de pensionare. Acestea vor putea să-și plătească retroactiv contribuția de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, până la 31 decembrie 2017.

Guvernul a prelungit printr-o Ordonanță de urgență, adoptată în ședința de astăzi, termenul până la care se poate plăti această contribuție, respectiv de la 27 aprilie 2017 până la sfârșitul acestui an.

Plata contribuției de asigurări sociale se va efectua într-o singură tranșă sau eșalonat, până la data menționată, pentru o perioadă de maxim 5 ani retroactiv, calculați de la data încheierii contractului de asigurare.

Măsura a fost luată pentru a permite cât mai multor persoane să realizeze stagii de cotizare în baza Legii nr. 186/2016, având în vedere numeroasele solicitări din partea unor cetățeni români din țară și străinătate.

“Scopul acestei măsuri este evitarea de la excluderea socială a unor categorii de persoane care nu ar putea accede la pensia pentru limită de vârstă din cadrul sistemului public de pensii” a transmis Guvernul.

Potrivit evidențelor Casei Naționale de Pensii Publice, până la data de 10 aprilie 2017, aproximativ13.300 de persoane au încheiat contracte de asigurări sociale pentru care s-au achitat aproximativ 79 milioane lei.

Persoanele interesate au avut, inițial, termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, respectiv până la 27 aprilie, în care să încheie un contract de asigurare socială.

În ceea ce privește condițiile și procedura încheierii contractelor de asigurare, acestea rămân nemodificate.

 

Tags:
Citește și...