Aproximativ 40 de persoane dintr-un bloc din municipiul Constanţa au fost evacuaţi, vineri seară, după ce un incendiu a izbucnit la un apartament situat la ultimul etaj, iar fumul a ajuns pe casa scării, două femei având nevoie de ajutor medical după ce au suferit atacuri de panică, scrie News.ro.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, vineri seară, la un apartament situat la al nouălea eraj al unui bloc de pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanţa, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje, dar şi ambulanţe din partea Serviciului Judeţean.
Pentru că fumul a ajuns pe casa scării, toţi locatarii blocului, aproximativ 40 de persoane, au fost evacuate, printre care şi o bătrână de 90 de ani care era imobilizată la pat. Două femei au suferit atacuri de panică şi au primit asistenţă din partea cadrelor medicale prezente la faţa locului.
Incendiul, care a fost localizat în bucătărie, s-a extins în restul locuinţei, fiind distruse mobilierul şi aparatura electrocasnică.
Pompierii au reuşit să stingă focul, stabilind că incendiul a fost provocat de un aragaz foarte vechi, care era defect.