Procurorii DIICOT au clasat dosarul „ouălor Kinder” de la Carei: The Sun a urmărit senzaţionalul

vocea.biz / 13.04.2017
Procurorii DIICOT au clasat dosarul „ouălor Kinder” de la Carei: The Sun a urmărit senzaţionalul

Dosarul de trafic de minori deschis în cazul copiilor din Satu Mare care ar fi fost puşi de părinţii lor să asambleze jucării din ouă Kinder a fost clasat de procurorii DIICOT, care au stabilit că părinţii nu au exercitat niciun abuz asupra copiilor şi s-au implicat ”în mod responsabil în creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor depunând eforturi pentru a le oferi un mediu familial adecvat”. De asemenea, DIICOT subliniază ”caracterul tendenţios” al cotidianului britanic The Sun, care a urmărit să promoveze senzaţionalul, în detrimentul informaţiilor reale.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus, prin ordonanţa din 7 aprilie, clasarea dosarului de trafic de minori, privind copiii din Satu Mare care ar fi fost puşi de părinţi să asambleze jucării din ouă Kinder. Acest caz a fost difuzat, în luna noiembrie a anului trecut, de cotidianul britanic The Sun.

Astfel, în 21 noiembrie 2016, publicaţia britanică The Sun a prezentat articolul în care se arăta că familiile sărace de români muncesc până la 13 ore pe zi în locuinţe pentru a asambla jucării mici din plastic, aflate în ouăle de ciocolată. Cotidianul a publicat cazul unei familii din municipiul Carei, judeţul Satu Mare, la asamblarea ouălor de ciocolată participând soţia, soţul şi copiii lor de 11 şi 6 ani.

“Este muncă de sclavi, dar ce am putea să facem altceva, nu avem nicio oportunitate. Atunci când vezi modul în care trăim aici trebuie să înţelegeţi de ce este visul nostru să mergem în Marea Britanie”, declara tatăl copiilor pentru The Sun, porivit DIICOT.

În material erau prezentaţi şi copiii de 11 şi 6 ani care participau la această muncă extenuantă în schimbul unei plăţi modice, echivalentă cu doar 22 de penny pe oră, părinţii acestora declarând că este vorba despre ”o muncă de sclavi”. Pentru fiecare o mie de ouă asamblate, o familie primeşte în jur de 20 de lei româneşti, echivalentul a doar 3,77 de lire sterline, produsele fiind ulterior transportate la o fabrica din localitatea Carei, precizează DIICOT.

Articolul prezentat de cotidianul britanic fost preluat şi difuzat de media naţională şi internaţională.

În 23 noiembrie, DIICOT Satu Mare a dispus începerea urmăririi penale în acest caz, pentru trafic de minori.

În urma cercetărilor, procurorii au stabilit însă că nu au fost sesizate aspecte care să ridice ”suspiciunea că ar exista un pericol iminent care să pună în primejdie viaţa, securitatea fizică, psihică şi integritatea copiilor în cauză prin prisma unei exploatări prin muncă de către părinţii acestora”.

De asemenea, DIICOT arată că părinţii nu au exercitat niciun abuz asupra copiilor, ”care să pună în primejdie viaţa, securitatea fizică şi psihică, integritatea lor prin prisma unei exploatări prin muncă sau a altei forme de exploatare”.

Totodată, s-a constatat că părinţii se implică în mod responsabil în creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor depunând eforturi pentru a le oferi un mediu familial adecvat, minorii simţindu-se în siguranţă alături de părinţi.

DIICOT subliniază ”caracterul tendenţios” al cotidianului britanic The Sun, ”acesta urmărind să promoveze senzaţionalul, în detrimentul informaţiilor documentate şi reale”. (News.ro)

Citește și...