Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj, criticată în presa franceză. Studenții sunt acuzați că ar fi slab pregătiți

Oana Mărginean / 11.04.2017
Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj, criticată în presa franceză. Studenții sunt acuzați că ar fi slab pregătiți

Studenții care învață la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca sunt criticați în presa franceză că ar fi slab pregătiți, lipsindu-le noțiuni elementare. În plus, aici vin studenţii francezi care nu reuşesc să intre la facultăţile de medicină din ţara natală, afirmă, într-un reportaj, postul francez de televiziune France 2.

Potrivit jurnaliștilor din Hexagon, pregătirea primită aici de studenți este sub standardele franceze. Medicii şi cadrele din Ministerul Sănătăţii au ajuns la această concluzie lucrând cu absolvenţii de la Cluj care, după studii, revin în Franţa pentru stagiatură.

Reprezentanţii UMF Cluj nu au dorit să comenteze situaţia. În această seară, se vor întruni în cadrul unui consiliu de administraţie pentru a dezbate problema şi pentru a decide o poziţie oficială.

La Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj învață 1.200 de studenţi din Hexagon, care  urmează cursurile în limba franceză susţinute de profesori români. Potrivit France 2, majoritatea sunt tineri care au eșuat la admiterea la facultățile de profil din Franța, de aceea au ales să studieze la Cluj unde plătesc 5.000 de euro pe an, însă sunt admişi cu un simplu concurs de dosare, iar diplomele lor vor fi recunoscute automat în Franţa, din moment ce România e membră UE.

De aceea, numărul studenţilor francezi de la Cluj-Napoca a crescut cu 50% într-un an, mai arată jurnaliştii de la France 2. Asta în condițiile în care, în Franţa, studiile sunt gratuite, dar doar 10% dintre candidaţi sunt admişi la facultăţile de medicină.

Student: „Ştiam că primul an la Medicină în Franţa nu e pentru mine. E adevărat că aş fi preferat să mă duc în Dubai, decât în România.”

-Deci ai vrut să ocoleşti examenul de admitere?

-Da, exact. Dacă n-am reuşit în Franţa, nu înseamnă că nu pot reuşi în altă ţară”.

-Nu aveţi sentimentul că vă cumpăraţi diploma?

-Nicio clipă.

-Deloc. Învăţăm în fiecare semestru, mergem la cursuri, dăm examene. Dăm examen de diplomă, totul e legal. Nu treci examenele şi nu-ţi iei diploma dacă nu meriţi”, precizează studenții, citați de Digi24.

Deși tinerii francezi veniți la studii la Cluj sunt convinși că pregătirea pe care o primesc aici este echivalentă cu aceea de la Paris, Toulouse şi Lille, comunitatea medicală franceză are cu totul altă părere, se mai arată în materialul difuzat pentru France 2.

Potrivit jurnaliștilor francezi, după reîntoarcerea tinerilor în Franța, pentru stagiatură şi rezidenţiat, aceștia întâmpină probleme. În 2016, de pildă,  într-un singur spital din regiunea pariziană, şase stagiari care îşi luaseră diploma la Cluj au fost suspendaţi pentru incompetenţă. Trei erau francezi, iar trei români.

 „Nu ştiau să citească o electrocardiogramă, ceea ce e cam supărător. Nu ştiau să interpreteze nişte analize de sânge de bază şi, cel mai important, erau unii care nu examinaseră niciodată un pacient”, a precizat Philippe Jaury, fost cadru în Ministerul francez al Sănătăţii.

Anual, în Franţa are loc un concurs pentru cei care profesează medicina în Hexagon, dar şi cei care nu trec testul pot să practice medicina. Potrivit unui studiu, mai puţin de 10% dintre cei care au studiat în afara Franţei obţin rezultate medii la acest examen. Conform Ordinului francez al Medicilor, examenul ar trebui să devină eliminatoriu, pentru a împiedica studenţii foarte slabi să devină medici. Ministrul francez al Sănătăţii a refuzat să facă orice comentariu despre conţinutul reportajului France 2.

Citește și...