Algocalmin. Cel mai cunoscut medicament pentru dureri

vocea.biz / 07.04.2017
Algocalmin. Cel mai cunoscut medicament pentru dureri

Algocalminul este un medicament pe care îl luăm, de regulă atunci când ne doare capul, spatele, avem o durere a dinților sau avem febră.

  1. Ce este Algocalmin
  2. Cum se folosește
  3. Când nu trebuie să luați Algocalmin
  4. De evitat
  5. Reacții adverse posibile
  6. Ce conţine Algocalmin

Ce este Algocalmin

Algocalmin este un medicament care are ca uz principal stoparea durerilor de orice natură.

Substanța activă din Algocalmin poartă numele de Metamizol.

Cum se folosește

Atenție! Algocalmin se eliberează doar pe bază de rețetă de la medic!

Începând din anul 2011, potrivit unei decizii a Agenției Naționale a Medicamentului, Algocalmin cât și alte substanțe ce au la bază metamizol se pot vinde în farmacii doar pe bază de rețetă medicală.

Măsura este aplicată pentru toate medicamentele ce au la bază substanța Metamizol.

Când nu trebuie să luați Algocalmin

  • dacă sunteţi alergic la metamizol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament;
  • aveți alergie la diferite medicamente pentru durere și inflamații (fenazonă, propifenazonă, fenilbutazonă, oxifenabutazonă), scăderea numărului de globule albe (leucoccite) din sânge (agranulocitoză) din cauza uneia dintre substanțe;
  • dacă aveţi o scădere semnificativă a numărului de globule albe (leucocite) din sânge, sau dacă aţi avut în trecut o scădere semnificativă a numărului de globule albe, indiferent de cauză;
  • dacă aveţi o insuficienţă a măduvei hematoformatoare (de exemplu după tratament citostatic) sau o tulburare a sistemului hematopoietic;
  • dacă aţi avut afecțiuni ale bronhiilor sau  (de exemplu urticarie, rinită, umflarea buzelor, a feţei, a gâtului şi a limbii, dificultăţi la respiraţie şi înghiţire) provocate de analgezice, cum sunt: aspirina(acid acetilsalicilic), paracetamol, diclofenac, ibuprofen, indometacin sau naproxen;
  • dacă aveţi o tulburare de metabolism rară, numită porfirie hepatică (risc de inducere a atacurilor de porfirie);
  • dacă aveţi deficit congenital al enzimei glucozo-6-fosfat-dehidrogenază (risc de distrugere de globule roşii);
  • dacă aveţi insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă severe;
  • în timpul alăptării;
  • dacă sunteţi în primul sau în ultimul trimestru de sarcină;
  • la copii cu vârstă sub 3 luni sau greutate mai mică de 5 kg.

Algocalmin. Cel mai cunoscut tratament

De evitat

Încercați să evitați să luați Algocalmin pentru orice durere banală, deoarece poate provoca tot felul de reacți adverse!

Pentru dureri înlocuiți Algocalmin cu orice medicament ce conține ibuprofen.

Este știut faptul că Algocalmin este recomandat în cazul în care ai febră foarte mare (39-40 de grade).

În acest caz, Algocalmin ar putea fi înlocuit cu Piafen, are exact același efect (scade febra), mai puțin posibilele efecte adverse manifestate la administrare.

Algocalmin. Un medicament pe cât de cunoscut, pe atât de controversat

Sunt multe cazuri în care am luat o pastilă de Algocalmin pentru că aveam o durere ce ne supăra și de aceea se consideră a fi un medicament foarte important pentru noi toți.

Problemele cu acest medicament au apărut din cauza substanței active, Metamizol fiind considerată o substanță destul de periculoasă pentru organismul uman în orice cantitate.

Putem înlocui Algocalmin cu alte medicamente similare, cele mai cunoscute ar fi Aspirina sau Paracetamolul.

Tratament cu Algocalmin

Reacții adverse posibile

Semnele şi simptomele de atenţionare ale unei stări determinată de o reacţie alergică gravă, care poate pune viaţa în pericol, sunt: transpiraţii reci, scăderea tensiunii , tulburări de echilibru sau amețeală, senzaţie de slăbiciune, greaţă, modificări a culorii pielii şi dificultăţi de respiraţie.

Acestea se pot asocia cu: edem al feţei, mâncărime, durere de inimă, bătăi ale inimii frecvente şi senzaţie de răcire a extremităţilor.

A fost raportată apariţia sindromului Kounis – sindroame coronariene acute asociate cu reacţii alergice grave.

După administrarea Algocalmin poate să apară, ocazional, scăderea trecătoare a tensiunii , în cazuri rare, această scădere poate evolua până la hipotensiune arterială critică.

Au fost raportate crize de astm bronşic, în special la pacienţii cu hipersensibilitate la aspirină.

La administrarea de doze mari, respiraţia poate deveni mai amplă şi mai frecventă.

Pot să apară greaţă, vărsături, iritaţie gastrică, posibil diaree.

Ocazional, poate să apară la fiecare administrare a medicamentului erupţie la nivelul pielii, în acelaşi loc (erupţie medicamentoasă fixă).

Rar, pot apărea erupţii trecătoare pe piele. În cazuri izolate, pot să aparăreacţii cutanate severe, denumite sindrom Stevens-Johnson sau sindrom Lyell.

În cazuri foarte rare, poate să apară deteriorare acută a funcţiei rinichilor (insuficienţă renală acută), în unele cazuri asociată cu scăderea volumului de urină, absenţa urinei, apariţia de proteine în urină, în special când există în antecedente afecţiuni ale rinichilor.

În cazuri izolate, poate să apară nefrita interstiţială acută (inflamaţie la nivelul rinichilor).

Poate să apară o coloraţie roşie a urinei, datorită prezenţei în concentraţie mică în urină a unuia dintre metaboliţii medicamentului Algocalmin: acid rubazonic.

Ce conţine Algocalmin

Cum arată Algocalmin

  •  Substanţa activă este metamizolul sodic monohidrat.
  •  Fiecare comprimat conţine metamizol sodic monohidrat 500 mg.
  •  Celelalte componente sunt: zahăr, amidon de porumb, stearat de magneziu.

 

 

Citește și...