Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că miercuri, 5 aprilie, până în jurul orei 16:00, pe autostrada A1 București – Pitești, pe sensul de mers către Pitești, se vor executa lucrări de asfaltare, în zona kilometrului 39+ 300 de metri, iar autovehiculele vor fi redirecționate de pe banda a doua pe prima.
De asemenea, între kilometrii 36 și 37, pe sensul către Pitești, din cauza unor lucrări la parapeții medieni, a doua bandă va fi restricționată, până la ora 11.30, circulându-se pe prima bandă.
“Le recomandăm conducătorilor auto să semnalizeze din timp și să se asigure înainte de a schimba banda de circulație. De asemenea, pentru că traficul rutier pe A1 este intens, pentru a nu se forma coloane de autovehicule pe banda închisă, îi sfătuim pe conducătorii auto să se încadreze alternativ pe cea deschisă (prin manevra de tip ‘fermoar’)”, se arată într-un comunicat transmis presei.