Scandal la un protest din Constanța, pe tema ridicării unei biserici între blocuri – FOTO

vocea.biz / 02.04.2017
Scandal la un protest din Constanța, pe tema ridicării unei biserici între blocuri – FOTO

Un scandal a avut loc, duminică după amiază, în municipiul Constanţa, la un protest pe tema construirii unei biserici între blocuri, în cartierul Tomis III, între un grup de câteva zeci de persoane care se opun ridicării lăcaşului de cult şi cei care aprobă proiectul, la faţa locului fiind prezenţi şi doi consilieri locali şi un parlamentar USR care au stat de vorbă cu oamenii, informează News.ro.

Iniţial, câteva zeci persoane anunţaseră că vor să protesteze, duminică după amiază, chiar în faţa locului unde se construieşte o biserică între blocuri, oamenii nefiind de acord cu ridicarea lăcaşului de cult. În zonă însă şi-au făcut apariţia alte zeci de persoane care au venit să susţină proiectul privind ridicarea bisericii, iar între cele două tabere a izbucnit un conflict, oamenii începând să se certe.

La faţa locului a fost prezent şi deputatul USR Stelian Cristian Ion, care a declarat că a venit să se documenteze pe acest subiect şi să stea de vorbă cu oamenii.

“Ştiind că lumea se va aduna în zonă pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la această construire de biserică între blocuri, am venit să mă documentez, să aflu despre ce este vorba. Văd că sunt două grupuri, un grup care doreşte să se construiască această biserică între blocuri, format din persoane în vârstă, care înţeleg că au fost chemate de parohul de la biserica alăturată de pe stradă şi care în mare parte nu locuiesc aici în blocurile imediat învecinate şi un alt grup care e format din persoanele care locuiesc în blocurile din jurul acestui loc. Conflictul a pornit de faptul că cei care locuiesc în imediata vecinătate reclamă că nu au fost consultaţi absolut deloc cu privire la această construcţie, dumnealor spun că nu sunt de acord cu niciun tip de construcţie, nu doar a bisericii care le afectează liniştea. Ei ar fi dorit să rămână acest loc cu destinaţia de parcare, fie de spaţiu verde, fie loc de joacă cum era înainte şi sunt hotărâţi să meargă mai departe, intenţionând să se adreseze instanţei de judecată dacă este cazul”, a declarat deputatul Stelian Cristian Ion.

De asemenea, consilierul independent Andrei Popescu a spus că a venit să îi susţină pe oamenii care nu doresc ridicarea bisericii în acel loc şi că va face toate demersurile legale pentru a opri această construcţie.

“Am venit să susţin oamenii care sunt disperaţi de acest abuz, pentru că acesta este un abuz. Începând de luni, mă voi duce şi voi face toate demersurile legale pentru a opri această construcţie. În primul rând este un abuz din partea Primăriei Constanţa, un teren de destinaţie publică se dă cu folosinţă gratuită pe o perioadă limitată, ori dacă îl dai pe o perioadă limitată nu poţi face o construcţie permanentă, iar aici vor să facă o construcţie permanentă, acest lucru încălcând Codul Civil, Legea Administraţiei Publice”, a spus Andrei Popescu.

El a precizat că va merge să vorbească mai întâi cu primarul şi cu reprezentanţi ai Primăriei care au atribuţii legate de această construcţie, iar dacă nu va ajunge la un consens cu aceştia intenţionează să caute o rezolvare a situaţiei în instanţă.

Consilierul local PNL Romeo Rezeanu a avut un dialog cu o femeie care doreşte ridicarea bisericii, care le răspundea celor din tabăra opusă, care nu vor ca lăcaşul de cult să se construiască acolo pentru că terenul respectiv este folosit pentru parcarea autoturismelor locatarilor din zonă, ea spunând că mai bine se dărămă clădirile în care funcţionează jocuri de noroc din apropiere şi să se facă parcare acolo. Consilierul Romeo Rezeanu a întrebat-o: “Credeţi că aşa se fac lucrurile?”.  Femeia i-a reproşat faptul că se implică în această chestiune: “E locul dumitale? De ce vă băgaţi?”.

“E domeniul public, doamnă, deci este şi al meu”, a spus consilierul PNL. El a întrebat apoi: “Vreţi să faceţi biserică aici, dar după ce muriţi dumneavoastră ce se va întâmpla cu biserica asta de aici?”. Femeia a răspuns: “Rămâne pentru copiii mei şi pentru copiii dumneavoastră”. Ea a continuat apoi spunând că este nevoie de biserici, moment în care Romeo Rezeanu i-a spus: “Avem cele mai multe biserici din Europa”.

Totodată, o altă femeie se certa cu un bărbat care dorea ca pe terenul respectiv să poată fi parcate în continuare autoturismele, spunându-i că după construirea bisericii vor fi făcute parcări în jurul acesteia. “Unde aţi văzut parcări în mijlocul bisericii?”, a replicat bărbatul.

În cele din urmă, după aproximativ 40 de minute, cele peste 50 de persoane aflate în zona respectivă au plecat către casele lor.

Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a fost întrebat vineri, după şedinţa Consiliului Local, despre respectiva construcţie şi despre nemulţumirile oamenilor din zona, el spunând că nu este vorba de o biserică nouă, ci de relocarea celei aflate pe trotuar, aflată pe bulevardul Tomis, la câţiva zeci de metri de locul respectiv. El a spus că lăcaşul de cult care se va ridica acolo va fi din lemn şi va avea dimensiuni reduse.

“În primul rând nu vorbim de construirea unei noi biserici, ci vorbim de relocarea unei biserici, vorbim de biserica ce se află pe trotuar, puţin mai sus de Tomis III. În urmă cu două mandate, dacă nu greşesc, Consiliul Local a acordat acest teren Arhiepiscopiei tocmai pentru relocarea acestei biserici. Ei au urmat toată procedura legală, în sensul că şi-au elaborat planul urbanistic zonal, au deviat reţelele de utilităţi din zonă. Singura discuţie pe care am avut-o cu Înalt Prea Sfinţia Sa a fost legată de dimensiunea bisericii. Pentru a preîntâmpina modul în care locatarii s-ar putea simţi agresaţi de prezenţa bisericii acolo, lucru pe care nu şi-l doreşte nici Arhiepiscopia şi nici municipalitatea, se va amplasa acolo o bisericuţă sub formă modulară, o bisericuţă de lemn, modestă ca dimensiuni, iar în cadrul proiectului acesta de refacere se vor asigura şi căile de acces atât pentru maşina de salubritate şi maşinile de intervenţie”, a afirmat primarul Decebal Făgădău.

Citește și...