Poliţia Rutieră din Capitală, amenzi de peste 38.000 de lei într-o oră

Diana Dorner / 02.04.2017
Poliţia Rutieră din Capitală, amenzi de peste 38.000 de lei într-o oră

Brigada Rutieră Bucureşti a organizat, duminică, o acţiune care a avut ca scop reducerea riscului rutier in rândul participantilor la trafic. În urma raziei au fost date peste 44 de amenzi pentru depăşirea vitezei legale, în valoare de peste 38.000 de lei, fiind deschis şi un dosar penal, scrie Mediafax

Potrivit Brigăzii de Poliţie, duminică, în intervalul orar 16.00-17.00. au fost date peste 44 de sacţiuni contravenţionale pentru depăşirea vitezei legale, cei mai mulţi dintre şoferi circulând cu peste 70 de km/h. Poliţiştii au întocmit şi un dosar penal pentru un şofer care circula cu o maşină cu numerele provizorii expirate. Valoarea amenzilor trece de 38.000 de lei.

Pentru această acţiune, poliţiştii au folosit un pistol radar şi au urmărit toată plaja de abateri de la normele rutiere, dar depăşirea vitezei legale pe un anumit sector de drum a fost scopul principal. Viteza excesivă reprezintă una dintre cauzele principale de producere a accidentelor rutiere cu consecinţe deosebit de grave.

În municipiul Bucureşti s-au produs, în 2016, peste 433 de accidente rutiere grave, în urma cărora şi-au pierdut viaţa 63 de persoane. 2016 este al patrulea an consecutiv de la începutul anilor ’90, în care numărul persoanelor decedate în urma accidentelor de circulaţie se află sub valoare de 2000.

Principalele cauze ale accidentelor rutiere în România sunt traversarea neregulamentară, neacordarea de prioritate, atât pietonilor cât şi vehiculelor şi viteza neadaptată la condiţiile meteo-rutiere. Totodată, principalii factori care favorizează accidentele rutiere grave sunt conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, nepurtarea centurii de siguranţă, oboseala la volan şi folosirea telefonului mobil fără a avea dispozitive hands-free. (Mediafax)

Citește și...