Cele mai iritante tipuri de publicitate online. Câți români și-au instalat programe de blocare a reclamelor

Dan Radu / 02.04.2017
Cele mai iritante tipuri de publicitate online. Câți români și-au instalat programe de blocare a reclamelor

Procentul românilor care folosesc un soft de blocare a reclamelor pe calculator a crescut cu 110.5% în intervalul unui an, se arată în studiul ”Adblocking în România”, realizat de companiile TailWind și Oriel în colaborare cu Interactive Advertising Bureau România și BRAT.

Studiul arată că utilizatorii români de internet care folosesc un program de blocare a reclamelor sunt cel mai iritați de reclamele care blochează accesul la conținutul site-ului, urmate, de reclamele care deplasează conținutul site-ului și cele video și cele care se aprind și se sting la o frecvență crescută.

Procentul utilizatorilor de internet din România pe desktop a crescut de la 13,9% la 29,26% în ultimul an, potrivit studiului.

De asemenea, 1,36% dintre utilizatorii de internet au un program ad block pe telefonul mobil, iar 2,11% pe tabletă.

Site-urile care înregistrează cel mai mare procent de utilizare a ad blockerelor sunt din categoriile Satiră și umor (34.9%), Lifestyle masculin (33.8%), Auto-Moto (32.7%), IT&C (32.2%) și Video & TV Online (31.8%).

Reclamele iritante din paginile pe care le vizitează reprezintă motivul pentru care cei mai mulți utilizatori de internet au instalat un program de blocare a reclamelor (64%), următorul cel mai des motiv invocat fiind încărcarea mai rapidă a paginii (37%).

92,9% dintre utilizatorii de internet cu astfel de programe instalate spun că le vor folosi și în continuare.

Dintre internauții care nu au astfel de programe instalate, jumătate nu știu de existența lor. Întrebați dacă intenționează să își instaleze un ad block, 40% din cei care nu folosesc încă astfel de programe au răspuns pozitiv.

Cele mai iritante tipuri de reclame pe site-uri pentru români

Întrebați care sunt cele mai iritante tipuri de reclame pe care le găsesc pe site-urile românești, 95,2% au plasat pe prima poziție reclamele care blochează conținutul site-ului.

Pe locurile doi și trei în privința iritabilității, se numără reclamele care deplasează conținutul site-ului (91,1%) și cele care se aprind și sting cu o frecventa foarte mare (90,8%).

55,9% dintre utilizatorii de internet se plâng că nu pot citi știrile din cauza reclamelor invazive, 30,6% se plâng că nu pot urmări un film online din cauza acestor tipuri de reclame, în timp ce 27,8% din utilizatorii de internet spun că nu pot asculta muzică pentru că sunt întrerupți de reclame.

Întrebați ce i-ar putea determina să renunțe la programele de blocare a reclamelor, cei mai mulți repondenți – 37% – au indicat tipul de publicitate care nu îi împiedică să acceseze conținutul paginii pe care au intrat.

23% au răspuns că ar renunța la programe dacă n-ar putea accesa un site din cauza ad blockerului, în timp ce 20% au afirmat că ar renunța la ad blockere dacă publicitatea ar fi relevantă pentru ei.

”Acest studiu arată ceea ce noi, marketerii online, știam deja, dar nu eram pregătiți să acceptam: dacă nu ne asumăm faptul că trebuie să ne respectăm utilizatorii, comunicarea online își va continua evoluția fără noi”, a declarat Călin Rotăruș, director general al TailWind România.

”Cifrele vorbesc despre imoralitatea la care s-a ajuns: bannere peste bannere peste conținut, spoturi video care pornesc singure (eventual cu sunet) și nu pot fi oprite, condiționarea accesului la conținut de expunerea la campanii nerelevante pentru acei oameni în acele momente și despre cât de simplu e pentru ei să stăvileasca această avalanșă”.

”La fel ca în alte țări europene, 1 din 3 utilizatori din România au un ad blocker instalat în browser-ul de pe desktop. O vizită pe unele dintre cele mai populare website-uri din România ne poate arăta de ce: experiența de utilizare oribilă, creată de un fenomen pe care nu îl putem numi altfel decât «îndopare cu publicitate» în formate iritante, este o practică frecvent întâlnită”, a declarat și Aidan Joyce, CEO Oriel.

”În această situație, publicațiile online au o obligație reală față de industrie și față de ele însele să reclame aceste practici publicitate sub-standard care alimentează nevoia utilizatorilor de a instala un ad blocker”, a adăugat acesta.

Studiul a fost efectuat prin chestionarea a 3.832 dintre utilizatorii a 85 din cele mai populare publicații online din România.

Tags:
Citește și...