Produsele tradiționale, pe mesele orășenilor. S-a lansat primul mall țărănesc din România, pe internet – FOTO

Oana Mărginean / 01.04.2017
Produsele tradiționale, pe mesele orășenilor. S-a lansat primul mall țărănesc din România, pe internet – FOTO

Produsele românești tradiționale de la țară pot ajunge acum ai ușor pe mesele orășenilor. Proiectul “Mallțărănesc”, lansat recent, este o platformă informatică on-line care facilitează contactul între cei care produc, adică gospodării sau mici companii de la țară, și cei care doresc să folosească și să consume produse românești.

De pe site http://malltaranesc.ro/  pot fi achiziționate nu doar mezeluri sau produse lactate, dulcețuri sau băuturi, pregătite în mod tradițional în gospodării, dar și produse meșteșugărești.

Practic, scopul platformei este de a pune gospodăriile tradiționale de la țară împreună cu mediul urban. Cu această ocazie a fost deschis primul “Raion cu produse țărănești din GAL Răsăritul Țării Făgărașului”, în colaborare cu Asociația S.O.S. Țara Făgărașului, având ca pricipal obiectiv dezvoltarea unor lanțuri scurte între producătorii si consumatorii din zona Făgăraș-Brașov.

“Mallțărănesc” oferă meșteșugarilor și țăranilor autentici un shop online unde să-și poată prezenta produsele, iar dacă aceştia nu au cunoștințele necesare, le asigură asistență tehnică, invitații la târgurile pe care le va organiza şi promovare către piața națională și internațională, anumite descrieri ale unor produse vor fi traduse în engleză. Mai mult, trebuie precizat că toate facilitățile prezentate anterior nu presupun vreun cost din partea ţăranilor sau meșteșugarilor”, a precizat Mihai Mihu, președintele Asociației Creștem România Împreună.

Produsele vor avea pe ele și un QR Code, care pot fi scanate cu smarphone-urile, și care prezintă informații despre producător. Mai mult, astfel de QR Code-uri vot fi afișate și la poarta gospodarului care vinde produse tradiționale.

“În prezent, malltaranesc.ro are 120 de producători, dintre care 50 din Ţara Făgăraşului, iar restul sunt producători de la Mehedinţi până la Suceava şi din Constanţa până în Maramureş”, a mai precizat Mihai Mihu.

Din judeţul Braşov, cei mai mulți gospodari care s-au înscris pe acest portal sunt din Țara Făgărașului, în speță din Grupul de Acțiune Locală „Răsăritul Țării Făgărașului”, din care fac parte localitățile Comăna, Părău, Şercaia, Hârseni, Şinca Nouă, Holbav şi Mândra.

Citește și...