Dosar deschis în cazul tezei de doctorat a şefei DNA. Procurorii învestighează instigarea la fals intelectual

vocea.biz / 29.09.2016
Dosar deschis în cazul tezei de doctorat a şefei DNA. Procurorii învestighează instigarea la fals intelectual

Un dosar de urmărirea penală in rem pentru instigare la fals intelectual a fost deschis de procurori după autodenunţul făcut de Sebastian Ghiţă în cazul tezei de doctorat a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Procurorii fac cercetări pentru infracţiunea de instigare la fals intelectual, însă deocamdată nicio persoană nu a fost pusă sub învinuire. Procurorii vizează doar presupusele fapte semnalate de parlamentar.

Anchetatorii au început investigaţiile la două zile de la depunerea autodenunţului, prima persoană audiată fiind chiar Sebastian Ghiţă.

“Am dat o declaraţie în calitate de martor astăzi şi urmează ca şi în perioada următoare să mai vin cu elemente de probă care să ajute la soluţionarea acestei situaţii. Vor fi audiate şi alte persoane care să certifice cele spuse de mine. Am nominalizat, sigur că da, am spus persoanele care au fost vizate de mine şi care au participat alături de mine la acaestă întâmplare, eveniment. (…) Nu mă simt vizat (de declaraţia lui Klaus Iohannis -n.r.), nu înţeleg de ce o chestiune juridică e tratată de doamna Kovesi politic că doamna Kovesi nu e politician. Tot timpul ni se atrage atenţia «nu vă referiţi la justiţie», dar dânsa se poartă acum ca un politician, am văzut că şi ea şi Iohannis au zis că e o chestiune de campanie politică. Oricât de bună e relaţia dintre Iohannis şi Kovesi, Iohannis nu îi poate asigura dânsei o situare deasupra legii”, a declarat, potrivit Mediafax, deputatul Sebastian Ghiţă, la ieşirea de la Parchetul General.

Parlamentarul Sebastian Ghiţă a depus un autodenunţ prin care susţine că, în 2012, el și alți înalți funcționari ai statului au făcut parte dintr-o Comisie tehnică a Consiliului Național de Etică. Aceasta trebuia să stabilească dacă șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a plagiat în teza de doctorat sau nu. Ghiță susține că, de fapt, Comisia nu s-a întrunit, iar raportul final prin care Kovesi a scăpat de suspiciunea de plagiat a fost ”scris în Guvernul României”.

Într-un răspuns oficial, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a precizat că “este o lucrare care îmi aparține în totalitate și că nu am plagiat”.

Citește și...