Ioan Gyuri Pascu a murit la 55 de ani. „Când vrea Dumnezeu, mă duc, toţi suntem la mâna lui”

vocea.biz / 26.09.2016
Ioan Gyuri Pascu a murit la 55 de ani. „Când vrea Dumnezeu, mă duc, toţi suntem la mâna lui”

Ioan Gyuri Pascu, fost membru al grupului Divertis, a murit, luni dimineață, în locuinţa sa din Capitală, la vârsta de 55 de ani. Potrivit primelor informații, artistul ar fi suferit un infarct.

Se pare că actorului i s-a făcut rău la ora 4 dimineața, iar soția a sunat la 112. Medicii au încercat să îl resusciteze timp de 45 de minute, însă inima artistului nu a mai putut fi pornită.

“În jurul orei 5, am primit apelul de urgenţă pentru o persoană inconştientă. S-au deplasat echipajele noastre, au găsit un pacient în stop cardio respirator, imediat au fost demarate procedurile de resuscitare, dar spre ora 6 a fost constatat decesul”, a declarat Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti, potrivit Mediafax.

Trupul lui Ioan Gyuri Pascu a fost depus la Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici”, iar marţi va avea loc autopsia.

“Este la noi, dar nu se va face autopsia astăzi, pentru că a fost luat de dimineaţă, la prima oră, şi nu are 24 de ore. Medicul legist a considerat că este caz medico-legal, probabil nu avea cauză de deces şi l-a ridicat. Probabil a contrat și vârsta, şi faptul că este persoană publică. Mâine va avea loc autopsia”, a declarat, pentru Mediafax, Marian Iliescu de la Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici”.

„Când vrea Dumnezeu, mă duc, toţi suntem la mâna lui”

Actorul şi cântăreţul Ioan Gyuri Pascu a trecut pe lângă moarte în 2010 când a suferit un accident vascular cerebral. Într-unul din ultimele interviuri, în 2014, artistul spunea că se simte mult mai bine, că plănuieşte turnee în ţară şi că şi-a schimbat stilul de viaţă şi obiceiurile.

 ”Duc o viaţă normală. Pot spune că regret câteva lucruri pe care le-am făcut sau nu le-am făcut până acum, însă în general mi-am trăit viaţa frumos. Când vrea Dumnezeu, mă duc, toţi suntem la mâna lui. La toţi ne sună la un moment dat ceasul, asta este o certitudine. Depinde doar când se va întâmpla acest lucru”, a declarat la acea vreme Ioan Gyuri Pascu.

Fostul membru al grupului de umor Divertis avea 55 de ani şi se retrăsese din viaţa artistică din cauza problemelor de sănătate.

Ioan Gyuri Pascu, născut pe 31 august 1961, la Agnita, a fost muzician şi actor, membru al grupului de umor Divertis, din anul 1987. S-a lansat în cariera muzicală în anul 1982 şi de atunci a abordat diverse stiluri muzicale, printre care pop, rock, blues, reggae.

A cântat împreună cu grupurile The Blue Workers, Pacific. A lansat mai multe albume muzicale, printre care se numără “Mixed grill” (1993), “Maşina cu jazzolină” (1994) şi “Gânduri nevinovate” (1997).

Citește și...