Top destinații turistice. Cele mai frumoase locuri de vizitat din județul Satu Mare

Dacă în Maramureș în ultimii ani au fost construite zeci de pensiuni și hoteluri, județul Satu Mare stă foarte slab la capitolul infrastructură turistică. Chiar daăc ar fi multe obiective de inclus într-un circuit turistic, lipsa de promovare și numărul mic al locurilor de cazare frânează dezvoltarea turismului sătmărean. Asta în timp ce din fonduri europene se finanțează construcția de pensiuni în locuri unde într-un an nu sunt mai mult de 10 turiști. Exisăt însă locuri de unde turiștii nu vor pleca dezamăgiți, deși pontențialul lor este destul de slab dezvoltat.

CAREI

Castelul Karolyi din Carei este, fără dar și poate, cel mai important obiectiv turistic din județul Satu Mare, direcția de cultură care îl administrează depunând eforturi serioase pentru a aduce tot timpul expoziții interesante, dar și pentru a promova orașul în afara județului.

Situat în inima Careiului într-un parc dendrologic, castelul arată după reabilitarea capitală și cum ar fi unul nou, însă își păstrează aerul cavaleresc medieval, pe o structură barocă. Familia Karolyi are o istorie ce se întinde pe parcursul a cinci secole. Descendentă a căpeteniei Kaplony din localitatea care astăzi se numește Căpleni, a dat istoriei oameni importanți.

Au fost stinse primele focare de pestă porcină într-o comună din Satu-Mare

Fetiță de doi ani, pierdută în câmp, găsită după aproape 20 de ore de căutări

Prima lor reședință, în secolul al XV-lea, a fost pe locul ocupat astăzi de castel, unde era o clădire ce avea elemente de fortificație, transformată ulterior în cetate cu șanț, folosită în apărarea împotriva turcilor.

Clădirea este refăcută și întărită de mai multe ori de-a lungul timpului, iar în 1792 devine un castel în stil baroc, pe două etaje, cu câte 20 de camere pe nivel ce adăposteau 60 de persoane, din care 30 aparțineau familiei nobiliare, iar restul erau servitori. Nobilii erau oameni cultivați, se învârteau în înalta societate vestică. La parterul castelului existau plante exotice precum palmieri sau portocali, iarna fiind încălziți cu șemineuri uriașe.

Castelul avea o sumedenie de tablouri, copiii erau învățați să cânte la câte un instrument. Astăzi foarte puține obiecte din vremurile apuse se mai găsesc în castel, deoarece au fost furate în 1918. Printre tablourile regăsite este o pictură din 1680 cu contele Karolyi Laszlo, primul prefect al comitatului Sătmarului din această familie.

Castelul cuprinde numeroase săli de primire, de bal, o bibliotecă cu 2.000 de volume în limbile română, maghiară, germană și latină. Stema familiei se poate vedea și astăzi, un șoim care ține în picior o inimă, înconjurat de un dragon.

Arheologul Hago Nandor, șef de secție responsabil cu castelul, afirma că în jurul castelului circulă o legendă care spune că ar exista un tunel care îl leagă cu cetatea din Ardud.

Nu s-au găsit dovezi cu privire la tunel, ci s-au descoperit canale de evacuare a apei. Cu toate acestea, mulți preferă partea misterioasă, a poveștilor, rămânând suficient loc pentru interpretări și fantezie. Nu merită stricată o poveste de dragul adevărului.

O altă legendă spune că fiica unui grof trăiește în subsolurile castelului după ce a fost blestemată de o vrăjitoare. Contesa poate să iasă o dată la șapte ani pentru șapte minute și poate fi dezlegată de blestem doar dacă este sărutată de trei ori și este urmată prin subsoluri, prin depozitele de arme.

Membrii familiei Karolyi erau renumiți generali de război și dețineau proprietăți foarte mari. Din cauza lipsei forței de muncă, au adus șvabi din Germania, înființând aici sate întregi.

Odată cu colonizarea șvabilor, în zona Careiului s-a început și amestecarea popoarelor, pe lângă noii veniți fiind români și unguri, dar grofii au știut să gestioneze situația pentru a nu fi probleme inter-religioase deosebite. La un moment dat i-au despărțit pe români, maghiari și șvabi în sate diferite. Până și astăzi se simte această separare, în jurul Careiului fiind localități aproape în totalitate cu populație de etnie maghiară, șvăbească sau românească.

3 poze | Vezi galeria

Castelul, ca și familia nobiliară, are un trecut tumultuos. Din reședință nobiliară, cu opere de artă, mătăsuri fine, a ajuns să fie transformată în garnizoană militară, sanatoriu TBC, liceu zootehnic, iar astăzi un centru cultural și spațiu pentru oficierea căsătoriilor. ‘În primul rând este un simbol pentru oraș. E foarte interesant că timp de 50 de ani de comunism acest castel n-a fost distrus, a fost aici centru cultural, muzeu, casa pionierilor, biblioteca, un plămân.

”Noi ne-am trezit cu 40.000 de vizitatori într-un oraș care nu avea nici 2.000 de turiști, dar orașul a resimțit oarecum că a reprimit această clădire. E un caz aparte față de alte castele care n-au fost deschise’, a mărturisit directorul Centrului de Promovare Turistică Carei, Bogdan Georgescu.

Castelul găzduiește trei expoziții permanente, cea privind breslele locale, obiecte descoperite în zonă, o expoziție cu mobilier de epocă, de la sfârșitul secolului XVIII sau începutul secolului XIX, cumpărate din diferite castele din Europa, și o expoziție impresionantă de trofee din Africa de Sud, donată de Sir Panczel Tibor, un important om de afaceri ai cărui bunici au fost careieni. Se mai pregătește deschiderea unei expoziții de figuri de ceară, cu scene de la semnarea Păcii de la Satu Mare din 1711. Vor mai fi scene cu ultima vrăjitoare care a fost arsă pe rug, în jurul anilor 1800, și figuri reprezentative din Carei: Otilia Marchiș, Ady Endre, Kafka Margit. De asemenea, va fi reprezentat regele Ferdinand, care pe 25 mai 1919 a vizitat orașul Carei împreună cu regina Maria.

MEDIEȘUL AURIT

Medieşul Aurit este cunoscut încă din anul 1271 sub denumirea de Megyes, iar din anul 1273 sub denumirea de Medies. Cetatea Medieş a existat deja în sec. al XIII-lea, fiind menţionat (“villa Megyes”) în 1278 ca şi proprietate a lui Andras, fiul lui Jákó din neamul Kaplyon. Ulterior acestuia i-au fost confiscate toate bunurile şi cetatea ajunge în proprietatea voievodului Transilvaniei, Miklos, fiul lui Móricz, din neamul Pok. Satul în sine s-a dezvoltat în jurul castelului. Denumirea lui se leagă de castel: Medieşul Aurit provine din cuvântul maghiar „megye” (judeţ, comitat), iar adjectivul „aurit” trimitea la bogăţia castelului presupus a fi decorat în interior numai cu foiţă de aur.

Cel mai mare centru ceramic din Europa barbară a fost descoperit în apropierea comunei Medieșu Aurit. Primele 10 cuptoare dacice au fost scoase la lumină în 1964, pe atunci arheologii nebănuind ce comoară se ascunde sub pământ.

De abia în anul 2010 s-au făcut cercetări cu metode moderne, folosind unde geomagnetice, și s-a făcut o descoperire senzațională, încă 200 de cuptoare dacice mai sunt îngropate în pământ, schimbând cu totul importanța sitului arheologic. Astfel, s-a constatat că aici există cel mai mare centru ceramic din Europa barbară cunoscut până în prezent. În acest an s-a descoperit și un centru metalurgic, care vine în sprijinul teoriei ce susține că în zonă ar exista o mare cetate a dacilor liberi care este încă îngropată.
O altă descoperire importantă a avut loc în acest an. La nici 10 km de acest centru ceramic, în zona localității Iojib, a fost confirmată existența unui centru metalurgic, fapt care mai aduce un argument în susținerea teoriei care spune că în zonă trebuie să existe și o importantă cetate dacică.

Tot în Medieșu Aurit se află legendarul Castel Lonyai un edificiu semnificativ nu doar pentru arhitectura renascentistă din Transilvania, ci şi pentru istoria acestor locuri.
În 1493 cetatea este ocupată cu forţa de cei din familia Bathory, care vor fi stăpâni peste domeniul Medieşului vreme de un secol, când prin succesiune revine familiei Lónyai. Sigismund Lónyai este cel care va transforma clădirea într-un castel renascentist în aprox. 1630, unul dintre cele mai frumoase edificii din Transilvania contemporană. O inscripţie pe faţadă demonstrează acest lucru. Construcţia fusese clădită pe ruinele unei fortificaţii deja existente încă din secolele X-XI.

După moartea lui Sigismund Lónyai, fiica lui, Anna devine proprietara castelului. Turcii îl asediază fără succes în 1661, şi ca răzbunare incendiază toate casele din localitate. Dar ce nu au reuşit să ocupe turcii, va fi distrus câţiva ani mai târziu, în timpul principelui Apafi. Anna Lónyai organizează în 1670 un atentat cu ceilalţi nobili din zonă împotriva mercenarilor germani din cetatea Satu Mare, care prădău constant satele din înprejurimi. Aceştia întorcându-se dintr-un raid sunt surprinşi şi masacraţi, dar urmările pentru cei care au plănuit atacul sunt la fel de severe: Anna Lónyai este condamnată la moarte şi confiscare de bunuri. Castelul a fost aruncat în aer în acelaşi an.

3 poze | Vezi galeria

În 1707, ce a mai rămas din măreţul castel este incendiat în timpul revoluţiei lui Gheorghe Rakoczy II. Ruinele sunt cumpărate în 1732 de familia Wesselenyi, dar masivul castel nu va mai avea niciodată măreţia din timpul lui Sigismund Lónyai. Apoi intră în posesia familiei Teleki şi va rămâne în proprietatea acestora pe tot parcursul secolului XIX, dar degradarea edificiului se accentuează.

Pe lângă obiectivele istorice, Medieșul propune turiștilor și degustarea pălincii de Medieș, făcută cunoscută în toată țara de producătorul Silviu Zetea. La Muzeul Pălincii de la Medieș, turiștii au posibilitatea de a degusta pălinca Zetea, alături de un produse culinare tradiționale.
Pălinca Zetea este apreciată atât prin calităţile sale deosebite, cât şi prin modul de prezentare, fiind cunoscută în lumea întreagă. Silviu Zetea a dezvoltat o afacere de familie cu o tradiţie îndelungată, povestea Pălincii Zetea începând în urmă cu mai bine de un secol.

ARDUD

Unul dintre obiectivele turistice care merită vizitate în județul Satu Mare este cetatea din Ardud, învăluită de legenda prințesei blestemate, care a constituit și subiectul unui roman. Legenda spune că fiica lui Francisc Rakoczi al II-lea bântuie și astăzi prin pivnițele cetății din Ardud.

Despre Ardud se știe că este o așezare foarte veche, din perioada neolitică, după ce a fost găsit un topor de piatră șlefuită, dar prima atestare documentară datează din anul 1215. Conform monografiei orașului, majoritatea istoricilor sunt de părere că cetatea construită de Bartolomeu Dragfy a fost ridicată pe locul unei foste cetăți dacice, despre care se știu foarte puține lucruri.

Bartolomeu Dragfy (1447-1501), descendent al voievodului maramureșean Dragoș Vodă, a ajuns la vârsta de 21 de ani la rangul de ‘mare paharnic’ al regelui Matei Corvinul, ‘mare cămăraș’ al regelui Vladislav al II-lea, iar la vârsta de 46 de ani voievod al Transilvaniei. El se remarcă drept un iscusit comandant militar, luptând alături de Matei Corvinul, dar sprijinindu-l și pe Ștefan cel Mare, cu care era cuscru, în lupta împotriva invaziei poloneze din 1497, conducând o armată de 12.000 de ostași transilvăneni.

3 poze | Vezi galeria

Familia Dragfy a obținut permisul de a construi cetatea din Ardud în anul 1456, una din cauzele ridicării acesteia fiind ‘primejdia otomană’. După aprobare, au mai trecut 25 de ani în care s-a făcut aprovizionarea cu materiale de construcții, astfel că în 1481 începe construirea unei cetăți sub formă de fortăreață din lemn și piatră întărită cu tunuri, ziduri și șanțuri de apărare care să poată fi umplute cu apă în caz de primejdie.

Pe frontispiciul clădirii exista o inscripție care atestă acest lucru: ‘Această cetate a Ardudului a fost începută la 1481, în ziua a 8-a a lunii lui Sfântu Gheorghe (Aprilie) de către Bartolomeu Drafi’. Construirea s-a întins pe mai mulți ani, din cauza faptului că săparea pivnițelor care există și astăzi a fost un lucru dificil la aceea vreme, dar și a faptului că piatra a trebuit adusă de la distanțe mari, din zonele muntoase.

Cetatea avea patru mari turnuri și era descrisă la vremea respectivă ca una dintre cele mai puternice cetăți seniorale din nord-vestul Transilvaniei. A rezistat bine până la stingerea marii familii a Drăgoșeștilor (Dragfy), în 1555, după care a fost asediată și a trecut de la un stăpân la altul, deteriorându-se foarte mult.

De abia în 1730, după ce a intrat în posesia marii familii Karolyi din Carei, este renovată sub formă de cetate-castel cu patru turnuri, clădiri cu mai multe nivele, în stil gotic și baroc, un pod suspendat și șanț de apărare. Încăperile grofilor aveau finisaje fine, cu stucaturi ornamentale, turnul de la intrare având acoperișul poleit cu aur.

Perioada cea mai ‘romantică’ a istoriei cetății, care este pomenită și astăzi de către localnici, este din perioada lui Francisc Rakoczi al II-lea (1676 — 1735), care și-a blestemat propria fiică deoarece ar fi divulgat secretele pivniței unui ofițer austriac. Conform legendei, austriecii nu știau cum să cucerească cetatea în care se afla Francisc Rakoczi și au trimis un tânăr chipeș să o seducă pe fiica principelui, Vilma.

Aceasta s-a îndrăgostit de ofițer și i-a divulgat secretele pivnițelor cetății. În momentul în care austriecii au mers să-l aresteze pe principe, Vilma a recunoscut ce a făcut, cuprinsă de remușcări, și a fost blestemată de tatăl său. Totuși, principele Francisc Rakoczi a reușit să scape. Legenda mai spune să fata lui Rakoczi trăiește și astăzi ascunsă în pivnițe, iar cel care vrea să o scape de blestem trebuie să o sărute de trei ori pe toate cele trei chipuri și pe urmă s-o urmeze în pivniță, unde prințesa îi va arăta tezaurul familiei.

Cel care se aventurează în pivnițe trebuie însă să aibă grijă să nu privească înapoi, altfel se va preface în piatră. Conform poveștii, de-a lungul timpului mai mulți tineri din localitate ar fi încercat să intre după prințesă, dar niciunul nu s-a mai întors. O altă variantă a legendei spune că Vilma apare în mijlocul cetății în noaptea de Paște îmbrăcată de mireasă. De asemenea, se spune că până nu va fi dezlegată de blestem nu are voie să se spele și să se pieptene decât o dată pe an.

În 1847, în capela din incinta cetății s-au căsătorit poetul maghiar Petofi Sandor și Iuliana Szendrei, fiica intendentului cetății.

Chiar dacă cetatea a fost refăcută, ea nu s-a mai ridicat niciodată la importanța pe care o avea în evul mediu. De-a lungul timpului, s-a degradat și a fost abandonată, mai rămânând un turn, misterioasele pivnițe și câteva ziduri. O parte a cetății din Ardud a fost reabilitată printr-un proiect cu finanțare europeană, fiind deschisă oficial publicului în 2012 și inclusă într-un circuit turistic. Astăzi, orice vizitator poate pătrunde într-o parte a pivnițelor și în turnul care și-a recăpătat strălucirea de odinioară.