Tatăl lui Bogdan Gigină, în mijlocul protestatarilor: Fiul meu se zvârcoleşte în mormânt

vocea.biz / 22.09.2016
Tatăl lui Bogdan Gigină, în mijlocul protestatarilor: Fiul meu se zvârcoleşte în mormânt

Tatăl lui Bogdan Gigină, polițistul care și-a pierdut viața în timp ce deschidea coloana oficială pentru Gabriel Oprea, pe atunci ministru de Interne și vicepremier, a fost prezent în mijlocul protestatarilor care au ieșit în stradă, joi seara, în Capitală. Bărbatul le-a transmis manifestanţilor că le este recunoscător că au ieşit să protesteze şi că nu îi doreşte lui Gabriel Oprea să treacă prin ce a trecut el. Tatăl lui Gigină a adăugat că așteaptă să se facă dreptate “pentru ca Bogdan să poată dormi liniştit”.

Am venit la acest emoţionant miting. Este foarte greu. Am venit să le mulţumesc tuturor celor care sunt aici. Cred că fiul meu se zvârcoleşte în mormânt. Sper să se facă dreptate şi că nimeni să nu fie mai presus de lege. Toată lumea să fie egală în faţa legii“, a declarat tatăl lui Bogdan Gigină la Antena 3.

Vreau să le mulţumesc pentru solidaritatea pe care o au şi emoţional pentru copilul meu. Sper ca justiţia să fie lăsată să-şi facă treaba până la capăt. Nu pot să comentez. Eu emoţional sunt alături de aceşti cetăţeni din toată ţara. Familia Gigină aşteaptă să se facă puţină dreptate, pentru ca Bogdan să poată dormi liniştit. Atât. Nimic mai mult. (…) Fiul meu avea toată viaţa înainte. Îşi crease o familie (….) Comandantul suprem mi-a lăsat copilul în urmă”, a mai declarat el.

În opinia lui, vinovate pentru decesul lui Bogdan sunt mai multe persoane.

Vinovaţi, în opinia mea personală, în ordinea cronologică, sunt conducerea Brigazii Poliţiei rutiere de la acea vreme, ministrul de Interne şi firma de gaze. (…) Pe vreme nefavorabilă, trebuia scos din misiune. Bogdan nu avea o cască funcţională. Avea doar o staţie pe ghidon. În al doilea rând, domnul ministru ne spune că nu dă comandă cu ce viteză să meargă coloana. Este adevărat. Dar cu ce viteză se circulă, dacă el trebuie să ajungă la o anumită oră?“, a mai spus tatăl fostului polițist.

Mii de oameni au ieșit în stradă, joi seara, în marile orașe din România, în semn de protest faţă de decizia senatorilor de a respinge cererea DNA de urmărirea penală a fostului ministru Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină. Proteste au avut loc în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Craiova, Constanța, Galați și Brăila.

Citește și...