Circa 30 de persoane s-au adunat, joi seara, în Piaţa „Mihai Viteazul” din Craiova pentru a protesta faţă de decizia Senatului în cazul Oprea. La Craiova protestul a fost unul paşnic. Manifestanţii au purtat afişe cu mesaje precum “DNA, nu te Oprea!”, “Cercetare nu imunizare” sau „Casa Omorului” făcând referire la Parlament.
„Este o seară de comemorare, un poliţist a fost batjocorit a doua oară din cauza votului din Parlament. Gabriel Oprea ar fi bine să se retragă. A greşit când a cerut sa fie salvat, pentru că ne-a stârnit pe toţi. Îmi pare rău că un copil a ajuns în centrul atenţiei din cauza unor oameni care nu au măsură”, a afirmat Sorin Ghiţă, unul dintre protestatari.
Un alt protestatar, Bogdan Ciurezu a spus: „Ne-am săturat de ceea ce s-a întâmplat în cazul Oprea. Putea să fie oricine, în locul poliţistului, oricare dintre noi. Parlamentarii ar trebui să îşi dea ei demisia nu să-l scape pe domnul Oprea”.
În Craiova, protestatarii au aprins lumânări în memoria poliţistului Bogdan Gigină, arată Mediafax.
Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a scris, joi, pe Facebook că îi va cere preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să supună încă o dată la vot cererea DNA în cazul său, iar colegilor săi să voteze pentru începerea urmării penale, după ce, la votul de luni, i-a rugat să-l apere.
Senatul României a respins, luni, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă, în dosarul privind decesul poliţistului Bogdan Gigină. Procurorii DNA au precizat că respingerea cererii de încuviinţare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă în cazul lui Gabriel Oprea are drept consecinţă blocarea anchetei penale.