Inedit! O sală de sport din România trimite copii nevoiași la școală

Vocea.biz / 22.09.2016
Inedit! O sală de sport din România trimite copii nevoiași la școală

Combinația dintre o afacere care se dorește a fi profitabilă și ajutorarea persoanelor defavorizate, organizarea campaniilor de donații sau strângerea de fonduri pentru cauze sociale sună absurdă la noi în țară. Totuși, un ONG dedicat schimbării mentalităților și promovării implicării active a cetățenilor în probleme sociale a reușit. A lansat prima sală de sport non-profit din România, a integrat persoane defavorizate pe piața muncii și a ajutat zeci de copii să meargă la școală. Aflăm povestea lor în cele ce urmează.

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă, CRCA pe scurt, este o asociație nonprofit, a cărei misiuni este de a promova cetățenia activă, implicarea, civismul și responsabilitatea socială. Pe scurt, ONG-ul își dorește să îi facă pe oameni să le pese. Să le pese de cei din jurul lor, de mediul înconjurător, dar și de ei înșiși. Și pentru că, nu-i așa, exemplul personal este cel mai bun, s-au pus pe treabă, au accesat fonduri europene și au deschis prima sală de sport non-profit din România.

Ce înseamnă asta? Social Gym, căci așa se numește sala, funcționează pe principiile economiei sociale. Asta înseamnă că sala luptă pentru sprijinirea persoanelor defavorizate pe mai multe fronturi. În primul rând, majoritatea persoanelor angajate provin din rândul persoanelor care ar avea dificultăți în găsirea unui loc de muncă – îndeosebi femei, mame singure. O altă miză importantă este promovarea produselor și industriei românești. Sala de sport comercializează doar produse made in RO. De asemenea, poate cel mai important aspect, sala de sport folosește profitul obținut pentru a susține locurile de muncă ale persoanelor defavorizate, dar și pentru a „investi” în cauze sociale.

„Am lansat acest club de fitness și aerobic alături de o echipă inimoasă și ne dorim să facem o diferența, să lăsăm ceva în urma noastră și toată munca echipei CRCA să fie dedicată comunității. Sper ca bucureștenii să iubească, să promoveze și să se bucure de serviciile Social Gym.”, declara Rodica Lupu, președintele CRCA, în urmă cu un an.

În primul său an de activitate, Social Gym a reușit să creeze și mai important, să susțină 14 locuri de muncă pentru persoane care au o situație financiară precară și cu greu își găseau un loc de muncă stabil. Totodată, Social Gym a consolidat implicarea comunității prin intermediul unor evenimente cu scop caritabil de succes: Colectiv Ride (dedicat strângerii de fonduri pentru victimele de la clubul Colectiv), Back to School! – Move for Education (peste 30 de ghiozdane complet echipate și donate copiilor sprijiniți de „Asociația Edulier”), 2 maratoane de concursuri (160 de cadouri de Crăciun oferite copiilor din centrele de plasament din județul Prahova și din Roșiorii de Vede).

CRCA a demonstrat, prin Social Gym că se poate! Într-o țară în care nepăsarea și bunăstarea individului primează, ei au demonstrat că împreună, uniți gândire, acțiune și simțiri schimbările pot avea loc. Pe 28 septembrie împlinesc un an și își deschid porțile curioșilor. Noi le urăm la mulți ani și la cât mai multe persoane, cauze sau mentalități schimbate în bine.

Citește și...