Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Cluj au descoperit o cultură indoor de cannabis, în incinta unei firme. Au fost ridicate 42 de plante de cannabis, iar două persoane au fost reținute.
”La data de 21 iulie a.c., polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca au depistat o cultură de cannabis indoor, în incinta unei societăți comerciale din municipiul Cluj-Napoca. Au fost ridicate 42 de plante de cannabis. Din cercetări a reieșit că doi bărbați, de 27 și 33 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, ar fi închiriat spațiul respectiv pentru cultivarea de cannabis, drog de risc pe care l-ar fi deținut pentru consum propriu și l-ar fi comercializat”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, fapte prevăzute de Legea 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.