Ninsoare în septembrie. Locul din România unde primii fulgi de nea au căzut mai devreme

vocea.biz / 21.09.2016
Ninsoare în septembrie. Locul din România unde primii fulgi de nea au căzut mai devreme

Ninsoare în septembrie. În stațiunea Harghita Băi a început să ningă, miercuri, iar mercurul din termometre a coborât până la minus un grad Celsius. Localnicii consideră că primii fulgi de nea au căzut mai devreme decât în anii precedenți şi spun că au fost luaţi prin surprindere, mai ales că, în urmă cu doar câteva zile, se înregistrau temperaturi de vară. 

Potrivit Jandarmeriei Montane, prima ninsoare a sezonului a început să cadă în jurul orei 11.00, după ce în cursul dimineții s-a înregistrat ploaie și lapoviță. La rândul său, Sinka Mihaly, responsabilul cu publicul al unui parc de aventură din Băile Harghita, a declarat, pentru Agerpres, că prima ninsoare a venit mai devreme decât în anii precedenți, în condițiile în care în urmă cu doar câteva zile în zonă se înregistrau temperaturi de vară.

„Nu prea îmi amintesc să fi nins atât de devreme, noi tot mai sperăm să fie toamnă. De obicei prima ninsoare cade pe la începutul lui octombrie și e destul de neobișnuit ținând cont că duminică, la Harghita Băi, au fost 26 de grade Celsius, iar acum sunt 2 grade Celsius”, a declarat Sinka Mihaly.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi, Gheorghe Suciu, le-a recomandat turiștilor să nu pornească pe trasee neechipați de iarnă.

„Jandarmii montani sunt pregătiți să răspundă oricăror solicitări ce pot veni din partea turiștilor pentru a acorda sprijin, în cazul în care se află într-o situație dificilă”, a punctat Gheorghe Suciu.

Stațiunea Băile Harghita este situată la o altitudine de 1.350 de metri și, chiar dacă se află la o distanță de 21 km față de Miercurea Ciuc, este localitate aparținătoare municipiului.

Stațiunea are o medie anuală de 150 de zile cu zăpadă și este asaltată, anual, de mii de iubitori ai sporturilor de iarnă.

Citește și...